ActualitateEducație

Senatorul Lucian Romașcanu a ridicat cu emoție o diplomă în numele mamei sale

Fost ministru al Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu a fost prezent la evenimentul organizat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău în cadrul proiectului „Învățământul buzoian între tradiție și modernitate”.

Acesta apreciază inițiativa ISJ din mai multe perspective. Pe de o parte  pentru că este buzoian și este  recunoscător cadrelor didactice care și-au pus amprenta asupra formării sale, care i-au ghidat primii pași ai devenirii profesionale, dar în mod deosebit pentru că și-a făcut drum spre sufletul său prin imaginea amintirii mamei sale în calitate de director de școală.

Iată cum a sintetizat senatorul Lucian Romașcanu evenimentul creat de ISJ, care s-a evidențiat prin inedit și  prin  diversitatea valorilor de ieri și de azi care au fost reunite, din perspectivele amintite: „O mare bucurie sa fiu alături de câteva sute de dascăli de ieri și de azi ai Buzăului, actuali și foști directori de școală, la un eveniment de excepție organizat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Educația este fundamentul societății, tot ceea ce suntem datorăm familiei și profesorilor care ne-au ghidat pașii în anii de școală. Felicitări Daniela Palcău și colegilor din ISJ Buzău pentru că, împreună cu autoritățile locale, au pus învățământul buzoian pe primele locuri din România! Felicitări pentru acest eveniment de suflet! PS: Am fost emoționat și recunoscător să ridic, în numele mamei mele, Olivia Romașcanu, o distincție de excelență pentru activitatea dumneaei de director de liceu”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker