Economic

Secretele vinului rose: Obținere, temperatură optimă de servire, preparate compatibile

Caracterizat de gusturile deosebite ale fructelor și florilor și îmbogățit cu arome de plante verzi proaspete, vinul rose este unul dintre cele mai savuroase tipuri de băuturi. Acesta vine ca o completare în spațiul dintre vinul alb și cel roșu, însă are propria sa personalitatea și oferă un echilibru perfect între eleganță, aromă și culoare. Totuși, nu de puține ori este considerat un simplu amestec între vinurile albe și roșii, de aceea ne-am gândit să descoperim mai multe despre secretele acestei minunate licori.

Cum se obține vinul rose

Este interesat de precizat faptul că vinurile rose au fost primele tipuri produse de oameni. În trecut, tehnicile folosite pentru producerea vinului necesitau stoarcerea imediată a strugurilor, astfel că vinurile obținute arătau mai degrabă a rose decât a vinuri roșii. În zilele noastre, acest minunat sortiment de vin se poate obține prin trei metode principale de prelucrare:

1. Metoda macerării

Prin acest procedeu denumit și macerație peliculară, pielița boabelor de strugure roșu se infuzează în sucul fructelor pentru o anumită perioadă de timp, în general între 2 și 22 de ore, după care întreaga compoziție este transformată în vin rose. Cu cât mustul rămâne mai mult în contact cu pielița strugurilor zdrobiți cu atât va fi mai intensă culoarea. În general, această modalitate de prelucrare este cel mai des folosită, mai ales în Franța, în regiunile Provence și Languedoc-Roussillon.

2. Metoda Saignée sau Bled

Denumită și metoda sângerării și des utilizată în zonele Napa sau Sonoma Valley, unde se produc vinuri roșii de înaltă calitate, aceasta presupune obținerea vinului rose în primele ore de la fabricarea celui roșu. Mai exact, la doar câteva ore după fabricarea vinului roșu, o parte din must este “sângerat” într-o cuvă separată pentru a crea și vin rose. Scopul acestei proceduri este de a concentra intensitatea vinului roșu în sortimentul rose. Rezultatul este unul excepțional, însă vinurile rose realizate prin metoda Saignée sunt foarte rare și se regăsesc doar în proporție de 10% în producția de vin a unei crame întregi.

3. Metoda cupajului

Această metodă presupune adăugarea unei cantități mici de vin roșu într-o cuvă de vin alb pentru a obține un amestec rose. Însă, acest proces este unul neobișnuit pentru obținerea rose-ului plat și nu este des întâlnită în rândul producătorilor de vinuri liniștite, dar se folosește mai degrabă pentru obținerea vinului spumant, cum ar fi în regiunea Champagne din Franța.

Care este temperatura optimă de servire a vinului rose

Aromele principale ale unui vin rose sunt cele de fructe roșii, flori, citrice, cu tonuri mai mult sau mai puțin subtile de verdeață crocantă pe final. Cel mai frecvent acest sortiment are note de cireșe, pepene galben, lămâie, căpșuni, trandafir, fructe de pădure sau rubarbă, dar dobândește savori specifice și în funcție de soiurile de struguri folosite pentru obținerea sa. Acest vin este ideal pentru lunile de vară, mai ales că găsești diferite sortimente de vin rose la Auchan pe care să le servești în acest sezon.

Temperatura optimă de consum este de 8-12 grade Celsius. Vinurile rose se servesc reci, însă nu înghețate. În cazul în care este prea cald, vinul pare plat și obosit, iar percepția aromelor se diminuează, iar dacă vinul este prea rece îi sunt estompate savoarea și luminozitatea. La turnarea vinului în pahar, temperatura sa va crește cu 1 grad Celsius la fiecare 3 minute, iar odată ajuns în gură se încălzește în mod inevitabil. În plus, vinurile tinere se servesc întotdeauna la temperaturi mai scăzute decât cele mai vechi.

Ce preparate culinare sunt compatibile cu vinul rose

Întrucât este un vin foarte revigorant, proaspăt și dulce, acesta merge de minune cu mâncărurile care se servesc în zonele calde. Vinul rose se potrivește cu preparate ce conțin fructe de mare, carne de curcan, piept de rață afumat, paste, pește și mușchi de porc. Dacă are arome bogate și o notă fructată se asociază perfect cu carnea de pește, în situația în care are o aciditate ridicată vinul rose este potrivit pentru mâncăruri grase sau uleioase, în cazul unui sortiment sec se vor servi ciuperci, salată de pui și carne de vițel, iar dacă vinul este demisec ori demidulce poate acompania deserturile pe bază de fructe.

Vinul rose este unul foarte special și, chiar dacă procesul său de vinificare este la fel de complex precum cel al vinurilor albe și roșii, necesită o tehnică de precizie mai mare. Gustul său bogat și aromele fructate vor atrage orice iubitor de vinuri, mai ales că sortimentele de rose oferă întotdeauna o senzație proaspătă și revigorantă.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker