Sport

Se putea și mai rău. Gloria, remiză la Mioveni

După un joc destul de subțire

CS Mioveni și Gloria Buzău au remizat în primul lor meci oficial din noul sezon al Ligii 2. 0-0 s-a încheiat partida disputată marți, 8 august, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, după o prestație surprinzător de bună a argeșenilor, văzuți cu șansa a doua înaintea fluierului de start.

Gloria a avut o șansă bună prin Pervan (10), dintr-o fază fixă în care mingea i-a revenit a șutat frumos din voleu, dar Croitoru a scos aproape din vinclu. Argeșenii au dat replica după câteva minute, când Herea a șutat pe direcția portarului lui Greab.

Cătrescu a șutat periculos câteva minute mai târziu, însă balonul a trecut puțin pe lângă poartă. Greab a avut o intervenție bună și la șutul lui Tincău expediat din interiorul careului. Goalkeeperul Buzăului a respins fericit.

Gloria a mai avut o mare ocazie până în pauză prin Cristian Dumitru (43), care l-a luat la țintă din 7 metri pe portar. Golul nu ar fi fost validat oricum, intervenția atacantului buzoian fiind sancționată pentru o presupusă intrare periculoasă la unul dintre apărătorii gazdelor.

La reluare, jocul Gloriei, pe ambele faze, a fost unul modest. Oaspeții nu și-au mai creat cine știe ce ocazii de a marca, fiind însă surprinși în câteva rânduri. Marile ocazii au venit pe filiera galben-verde, Croitoru șomând între buturi până la șutul telefonat, din unghi, al lui Mihaiu, din minutul 78.

În minutul 82, Coșereanu a făcut ce-a vrut cu trei apărători ai Gloriei, croșetând frumos la marginea careului, dar a șutat pe lângă, aproape de vinclul porții lui Greab.

Ultima mare oportunitate de gol a aparținut tot Mioveniului. Minutul 89, centrare Bolohan, iar Herea reia cu capul pe lângă, după ce câștigase duelul aerian cu ambii stoperi ai Gloriei. Greab era bătut.

La final, un 0 la 0 greu de interpretat atât de specialiști, cât și de microbiști. Pe de-o parte, Gloria ia un start fals, într-un sezon în care echipele cu pretenții de promovare trebuie să strângă gospodărește cât mai multe puncte, întrucât sezonul regular are doar nouăsprezece etape. Pe de altă parte, punctul scos la Mioveni poate fi considerat bun, mai ales după ce s-a jucat. Repertoriul ofensiv al Gloriei a fost unul destul de sărac, iar pe faza defensivă s-au văzut destule lacune. Gazdele, cu cinci fotbaliști rămași din lotul care retrograda în vară (Croitoru, Burnea, Șerbănică, Toma, Căprescu și Guțea), au arătat mai bine, cel puțin în mitanul secund, dovedind, dacă mai era nevoie, că la nivelul ligii secunde omogenitatea e mai importantă, de multe ori, decât valoarea individual a jucătorilor.

La polul opus, în primul unsprezece al Gloriei nu a figurat niciun jucător din lotul 2022/2023.

După meci, Andrei Prepeliță a cerut încă trei jucători, fotbaliști despre care se spune că ar semna cu gruparea din Crâng, în această săptămână. Nu au fost avansate nume: „Ne propusesem mai mult, dar după aspectul jocului nu puteam emite pretenții. Am avut posesie, dar nu am respectat planul de joc. Multe greșeli tehnice, care au pus echipa adversă pe contraatac. Cred că dacă eram mai atenți la ultima pasă, puteam da gol. A fost un meci de luptă, cu o echipă arțăgoasă.  Ne-am propus să nu îi lăsăm să construiască, am făcut un pressing avansat.  E prima etapă, suntem o echipă nouă, mare parte din jucători au fost aduși în această vară. Ne-am înhămat la această muncă și avem încredere în continuare.  Nu se pune problema să tragem concluzii după primul meci.  Lotul trebuie completat cu un mijlocaș central, un atacant și un jucător under. Știu și domnii din club, am discutat, știu că trebuie să mai aducem acești jucători pentru a avea soluții. Azi nu am avut altă variantă de mijlocaș central. Am în minte jucători pe care ni-i dorim, sper să semneze săptămâna asta”.

Sămbătă, de la ora unsprezece, Gloria revine în Crâng pentru prima partidă oficială de pe teren propriu. Adversar îi va fi FC Tunari, din nou o echipă „de bătut”, cel puțin la prima vedere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker