Actualitate

Se lansează clubul în care buzoienii pot învăţa să comunice mai bine

Joi, 14 noiembrie 2019, ora 18,00, la Hotel Nova, Sala Imperial din Buzău, are loc lansarea unui  Club de comunicare după metoda Maxwell.  Fiind vorba de comunicare, după cum îi spune şi numele,  Clubul se adresează tuturor celor care au probleme de a se face bine înţeleşi. „Clubul de comunicare este un program prin care îţi poţi dezvolta abilităţile de comunicare şi conectare cu oamenii. Se adresează celor interesaţi să comunice  mai eficient”, transmite Geanina Perju, organizatorul evenimentului.

Întâlnirile cu cei interesaţi vor avea loc săptămânal, când vor fi puse în practică sub formă de lecţii prezentările live ale lui John şi discursurile sale. “În calitate de facilitator, te voi îndruma prin exerciţii practice pentru a te ajuta să îţi perfecţionezi comunicarea şi să devii un vorbitor mai bun. Vei avea parte de aceleaşi instrucţiuni de calitate folosite de John și trainerul de public speaking Roddy Galbraith, pentru a forma vorbitorii din toată lumea prin John Maxwell Team”, spune Geanina Perju, care se oferă să acorde  celor ce i se vor adresa sprijin şi încurajare, lecţii de la maestrul în comunicare John Maxwell, învăţare experienţială prin discursuri, feedback live şi critici şi subiecte practice săptămânale şi teme.

Înscrierile pentru a participa la evenimentul de joi se fac accesând link-ul https://bit.ly/367Z6J4

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker