Sănătate

Se înmulțesc îmbolnăvirile / Primul caz de gripă din acest an s-a înregistrat  la o fetiță de un an jumătate

În ultima lună, la Spitalul Județean Buzău au ajuns patru copii care au fost diagnosticați, în urma unui test rapid, cu gripă de tip A. Unul dintre ei a ajuns la  Secția Infecțioase, restul au fost transferați în Capitală, așa cum s-a întâmplat și în cazul fetiței de un an și jumătate, transferată la Spitalul  Matei Balș, marți, 7 ianuarie.

Copilul fusese diagnosticat  marți dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie cu gripă de tip A după ce i s-a făcut testul rapid. „După ce a fost evaluat de către medic, acesta a considerat că pacientul trebuie să e transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală”, a informat Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău. Fetița fusese adusă la spital de către părinți. La momentul prezentării la spital, ea avea simptome specice gripei-: tuse, febră, obstrucție nazală – și nu fusese vaccinată.

O femeie nevaccinată a decedat recent

Recent, o femeie în vârstă de 47 de ani a murit la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Buzău, testul rapid efectuat la internare indicând că era bolnavă de gripă.

Inițial, femeia  fusese internată la Infecțioase. Ulterior, pentru că starea acesteia s-a alterat, medicii au decis transferul la Terapie Intensivă, unde a fost intubată. Reprezentanții DSP Buzău au declarat, pentru Mediafax, că la 48 de ore de la internare, femeia a murit. Aceștia au mai precizat că nu s-au putut recolta probe pentru alte examene specifice, întrucât familia a refuzat. Familia a refuzat necropsia. În fața acestei situații, medicii nu au putut stabili o cauză exactă a decesului. Femeia nu era vaccinată antigripal și suferea de mai multe afecțiuni.

Ce măsuri preventive recomandă specialiștii

Deoarece gripa se transmite de la om la om la om atât pe cale aeriană-, prin vorbit, strănut, tuse-, cât și prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secrețiile sale nazofaringiene, pentru a se evita îmbolnăvirea, medicii recomandă respectarea urmă­toarelor măsuri preventive: nasul și gura să fi acoperite cu batista personală în timpul strănutului sau al tușitului; mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă și săpun;  să se evite pe cât posibil aglomerațiile; să se evite contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecțiuni acute respiratorii, precum febră, tuse, strănut, ochii congestionați. Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei trebuie să fie izolate de restul familiei și să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker