Cultură

Se fac înscrieri pentru rezidența artistică la Școala de olărit de la Colți

„Școala de Olărit de la Colți”, un proiect al Centrului de Artă Aluniș, prin care se încearcă reînnodarea tradiției ceramicii buzoiene și revitalizarea meșteșugului olăritului pe Valea Buzăului ca premisă pentru creșterea și dezvoltarea comunității locale, are porțile deschise pentru cei interesați să petreacă două săptămâni aici, în acest sat tradițional de munte, în inima Ținutului Buzăului, în atelierul complet echipat și utilat. Este vorba despre invitația de a participa la  „Rezidența artistică (ceramică și olărit) la Școala de Olărit de la Colți Buzău”, care se va desfășura timp de 14 zile,  în perioada octombrie 2023 – mai 2024. Aici, spun organizatorii, „ veți putea să vă bucurați de un mediu creativ și relaxant, unde veți putea explora și dezvolta arta ceramică și meșteșugul olăritului.  Veți avea ocazia să împărtășiți cunoștințele și experiența voastră cu copiii și oaspeții noștri, susținând ateliere de olărit și ceramică pentru aceștia. Aceasta este o modalitate minunată de a contribui la dezvoltarea artistică a tinerilor, de a împărtăși bucuria meșteșugului cu ceilalți și de a vă lăsa amprenta într-un proiect social de dezvoltare rurală și revitalizare a tradițiilor”.

Pentru cele 14 zile, organizatorii oferă cazare confortabilă la Casa Lila, casa de rezidență a Școlii de Olărit de la Colți, mese delicioase gătite din produse locale și acces nelimitat la atelierul complet echipat, inclusiv consumabilele necesare.

Cei care doresc să aplice o pot face trimițând o scrisoare de intenție, în care vor povesti organizatorilor despre ei și despre motivul pentru care doresc să participe la rezidența  artistică. Vor trebui să specifice  și perioada exactă în care doresc să participe la adresa de e-mail: [email protected].

Articole similare