Actualitate

FOTO / VIDEO I „Scrisori pentru eroii zilelor noastre” din partea elevilor de la „Eminescu”

Elevi și profesori ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” au fost, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru a înmâna cadrelor medicale scrisori de preţuire, respect şi motivare pentru a merge mai departe în lupta împotriva COVID-19.

„Scrisorile liceenilor au stârnit emoție cadrelor medicale prezente la eveniment, care au apreciat din plin nobilul gest”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului. La evenimentul „Scrisori pentru eroii zilelor noastre” – realizat sub coordonarea președintelui Consiliului Școlar al Elevilor, Andrei Popină – au participat, din partea unității sanitare, ec. Claudiu Damian, managerul instituției, dr. Andreea Meleru, director medical, dr. Victor Ioniţă, medic şef secţie ATI, dr. Bogdan Micu, medic şef secţie Boli Infecţioase, dr. Robert Irimie, medic specialist Medicină de Urgenţă UPU-SMURD, şi dr. Mădălina Cos, medic specialist pneumoftiziologie.

Din partea Colegiului „Mihai Eminescu” au fost prezenți directorul Rădița Palela, profesorul Daniela Albu, precum şi elevele Maria Grosar și Ioana Vânătoru. Andrei Popină..

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă mulțumi pentru scutul pe care l-ați făcut oamenilor din Buzău pentru a preveni infectarea cu nemilosul virus. Vă mulțumim tuturor, de la domnul manager, la domnii doctori, doamnele asistente, infirmiere pentru răbdarea, devotamentul și responsabilitatea cu care ne-ați păzit de nemilosul virus. Vă dorim să aveți sănătate, să aveți împlinirea muncii pe care o realizați zi de zi”, a spus Rădița Palela. De partea cealaltă, medicul Victor Ioniță s-a adresat reprezentanților Colegiului: „Aceste aprecieri venite din sufletul pur al copiilor ajung exact la sufletul nostru și acest gen de aprecieri sunt de fapt motorul și sursa de energie care ne țin în activitate, ne ajută să mergem mai departe și să ne îndeplinim menirea pe care o avem”.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, Adriana Bunilă, „conducerea Spitalul Județean de Urgență Buzău a mulțumit invitaților pentru acest gest deosebit și a hotărât ca în fiecare secție a spitalului să ajungă câte un tablou cu scrisoarea adresată cadrelor medicale”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker