Mihai SĂLCUȚAN
Dragă Bibliotecă Basarabia din Soroca, stimați cititori de carte românească,
La împlinirea a 30 de ani de la fondare (1 iulie 1993), cu dulce nostalgie și multă satisfacție vă adresez de la Buzău un călduros salut, însoțit de urări de viață lungă și frumoasă!
La început a fost Cuvântul… Astfel purcede Apostolul Ioan la scrierea Evangheliei, fixând locul Cuvântului în istoria omenirii. Cuvântul, precizează Evanghelistul, este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”. Fiecare generaţie a cunoscut şi a admis că la început a fost cuvântul şi că de atunci el a rămas mereu la început. Cuvântul a fost Creatorul lumii şi oamenii îl situează la loc de preţuire în gândul şi în sufletul lor, cred în puterile sale şi sunt convinşi că el este acela ce zideşte şi rezideşte universul cel adevărat şi pe cel închipuit. Sunetului primordial denumit „Logos” sau „Cuvânt”, i se atribuie o dimensiune divină care îi conferă statutul de limbaj universal. În limba greacă avem termenul „Logos” care inseamna „Cuvânt”, fiind cunoscut la creștini, ebraici, la filozofii eleniști și neo-platoniști.
Unii contemporani se întreabă care este importanţa cuvântului scris în zilele noastre. Mai ales cei tineri, care se bucură din plin de avantajele evoluției impetuoase a societăţii, de viteza ameţitoare a progresului tehnic, de internet. Ce poate el să mai aducă unui om bombardat din toate părţile cu informații? Cum poate să ne influenţeze viața? Ce folos poate semăna omului modern? Răspunsul este unul singur, hotărât: Cuvântul poate găsi dezlegare la oricare întrebare sau nevoie a omului pentru că El este Alpha și Omega. Un om obişnuit, care vrea să-și mărească orizontul cunoașterii, să înţeleagă ciclul lumii în care trăiește, îl întreabă pe cel mai bătrân membru din comunitate, caută lămuriri în trecut. Vechimea sursei oferă garanția răspunsului autentic pentru că poartă cu ea comoara neprețuită a înțelepciunii venită din experiență. Cei care pun altceva pe poziția primordială a vieții trebuie să ştie că doar Cuvântul este „dreptarul învățăturilor sănătoase”.
În prezent mulţi se mulțumesc cu dobândirea cunoştinţelor „lăutăreşte”, după ureche. Vor să profite de beneficiile informaţiilor transmise de generaţiile anterioare şi de înţelepciunea contemporanilor ignorând sursa principală de aflare, cuvântul scris. Cel care dorește să se instruiască trebuie să citească, să se adâncească în lectură, să înţeleagă şi să iubească cuvântul ce totdeauna este „viu și lucrător”.
Cuvântul reprezintă unitatea fundamentală a procesului de relaţionare. Este puntea de legătură între oameni, este mijlocul prin care se realizează comunicarea orală, scrisă, interpersonală. Omul îşi exprimă gândurile şi dorintele proprii prin cuvânt, iar cel rostit se stinge şi se pierde în timp, „verba volant”. El se împlineşte, rămâne pe vecie dacă este scris, „scripta manent”.
Dar cât se mai citeşte astăzi? Mircea Eliade s-a întreabat şi a concluzionat: „Este ciudat cât de puţin se interesează oamenii de lucrurile esenţiale, de acele lucruri care pot face din viaţă o creştere necontenită sau o moarte spirituală timpurie. S-a observat de către savanţi şi de către artişti că viaţa sufletească şi intelectuală a omului normal încetează foarte devreme să mai crească”.
Cartea este un miracol, o sărbătoare ce nu se uită, cea care ne îndeamnă spre lectură, spre cunoaştere, care aduce desfătare şi lumină spirituală binefăcătoare. Este izvor de cunoştinţe şi de înţelepciune, sursă de bucurie şi de alinare, un prieten sigur, o deschizătoare de orizonturi, un dar pe care îl poţi folosi ori de câte ori doreşti.
Globalizarea tinde să marginalizeze cartea, dar prezenţa cititorilor în librării şi biblioteci ne face să credem că interesul pentru lectură nu va dispărea niciodată. În lucrarea „Introducere în teoria lecturii” criticul și teoreticianul literar Paul Cornea afirmă că nici computerul şi nici televizorul nu vor duce la dispariția cărții, că lectura va continua sa joace un rol cardinal in viaţa oamenilor, că accelerarea progresului tehnic va fi mereu însoțită de remedierea compensatoare a unui spațiu liber pentru închipuire, visare și căutare de sens. „Cred, vreau să cred, că vom continua să citim chiar dacă nu vor mai fi cărţi, o vom face la nevoie, pe ecrane portabile sau fixe, de buzunar ori de mari dimensiuni, dar vom continua s-o facem câtă vreme vom persevera să gândim şi să producem bunuri simbolice”.
Cartea este o comoară de preţ, în care autorii adună cele mai frumoase gânduri ale lor pentru ca cititorii să le poată folosi în voie. Ea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al omenirii, istoria permanentei lupte pentru existenţă, pentru un viitor mai bun, suferinţele, satisfacţiile, înfrângerile şi biruinţele sale. Cei care o îndrăgesc ştiu că este un prieten apropiat și de nădejde.
Pe copiii zilelor noastre îi îndemn să stea mai puţin timp la calculator şi să acorde mai mult timp lecturii, care îmbogăţeşte sufletul şi cultivă caracterul. Numai cel care descoperă din copilărie lumea minunată a cărţilor va căuta și va găsi totdeauna timp pentru a citi, activitate de care nu se poate lipsi nici mintea și nici sufletul. Persoanele care s-au îndeletnicit cu cititul încă de la o vârstă fragedă posedă un vocabular bogat, se exprimă frumos și elevat, pot să socializeze cu semenii cu multă ușurință.
În viaţa omului cartea este elementul central al culturii generale, al formării unui psihic sănătos, un remediu în cazul unei depresii. Uneori este mai mult decât un profesor, întrucât se află permanent la dispoziţie, atât timp cât este necesar pentru a o savura şi a o înţelege. Ea ne face să fim mai buni, ne ajută să trecem mai uşor peste greutăţile, deloc puţine, ale vieţii, altfel spus ne întăreşte.
Cartea este un mod de comunicare şi reprezintă o ordonare a cuvintelor în forma lor cea mai expresivă. Ea ne ajută să aflăm şi să pătrundem în tainele universului în care trăim şi în complexitatea sentimentelor umane. În paginile ei descoperim informaţii, sfaturi, putem culege înţelepciune, găsim „adăpost” faţă de lumea dezlănţuită. O carte bună ne linişteşte, ne captivează cu subiectul pe care îl dezvoltă, ne face să uităm de stresul cotidian.
Lectura deschide uşa tezaurului în care sunt păstrate nestematele culturii ce lărgeşte orizontul mirific al existenţei. Ea „ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi prejudecăţi”, cum observa Mihail Sadoveanu. Marele scriitor, prin spusele sale, ne atrage atenţia asupra puterii cărţii de a ne influenţa şi de a ne transpune într-un mediu spiritual superior, acela al emoţiilor şi imaginaţiei.
Fără spectaculoasa apariţie şi evoluţie a scrisului şi a cărţii lumea ar fi fost mai săracă, iar progresul ei mult mai lent.
Scrisul este, de regulă, o expresie a adevărului. Valoarea scrisului nu constă numai într-un exerciţiu intelectual, ci este un act organic de civilizaţie. Cititorul trebuie să creadă în realităţile care se află la sursa actului de a scrie: în inteligenţă, în talent, în spirit critic, adică în adevăr, cu toate componentele sale spirituale. Şi nu trebuie uitat că cea mai preţioasă expresie a limbii o reprezintă creaţia literară.
Cartea conţine idei fundamentale, probleme de conştiinţă amplă, la care nu oricine poate ajunge cu uşurinţă. În carte se filosofează, viaţa este legată de gândire, de experienţă, de răspundere morală, sunt exprimate frământări ale conştiinţei ce îl provoacă pe cititor şi adesea reuşeşte să-l înnobileze. Cuvintele frumoase, curate, înălţătoare, te scot din atmosfera cotidiană, te farmecă, te face să evadezi, îţi dezvoltă imaginaţia, chiar cunoaşterea lumii şi a oamenilor, îţi lărgesc orizontul spre depărtări nebănuite.
Cititul este pentru minte ceea ce înseamnă exerciţiul fizic pentru trup, aşa că trebuie practicat zilnic acordând atenţie, îndeosebi, cărților fundamentale. Lectura duce la dezvoltarea proceselor intelectuale superioare, celor de tip reproductiv, mai cu seamă a proceselor memorial logice, a gândirii creatoare. Cei care citesc sunt oameni informaţi, puternici, pot înfrunta mai uşor viaţa și găsesc cu uşurinţă calea spre propriul progres.
Spațiul adecvat cărților îl reprezintă biblioteca, loc anume construit pentru a fi păstrate în siguranţă, a fi organizate și administrate după reguli precise, a fi date spre studiere, documentare, împrumut. Biblioteca este cea mai veche instituţie socio-culturală realizată de oameni, care tezaurizează cea mai mare parte din înţelepciunea lumii. Cărţile, prin ele însele, alcătuiesc o lume fascinantă, capabilă să ofere dimensiuni spectaculoase vieţii, iar biblioteca le pune în valoare prin facilitarea accesului tuturor membrilor societăţii la ele. De-a lungul istoriei clădirile în care au funcţionat au suferit distrugeri dar de fiecare dată au fost reconstruite, renăscând ca Pasărea Phoenix descrisă de Herodot, de fiecare dată cu mai multă vigoare, cu indiscutabile creşteri valorice din propria-i cenuşă, întrucât civilizaţia nu poate fi concepută fără existenţa bibliotecii.
Biblioteca este universitatea la care ne putem înscrie, fără examen de admitere, imediat ce învăţăm a desluşi slovele. Este un Panteon al tuturor cărţilor, unde mergem să citim, să ascultăm, să discutăm, să ne întîlnim cu cartea, cu scriitorul, cu editorul, cu pictorul, cu umoristul, cu alţi semeni de-ai noştri ingenioşi, interesanţi și setoși de a țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. În ea ne lăsăm fermecaţi de mulţimea de volume ce așteaptă a fi răsfoite şi citite, ne hrănim spiritul şi sufletul cu cele mai diverse cunoştinţe, ne păstrăm amintirile propriei deveniri umane. Literatura sănătoasă este, după Nicolae Iorga, „element esenţial al şcolii, o hrană de fiecare zi a societăţii şi o armă de stat”.
Internetul, împreună cu celelalte tehnologii informaţionale ale timpului nostru, concurează biblioteca, dar nu va reuşi niciodată să înlocuiască cartea care rămâne tezaurul inestimabil al omenirii şi uşa larg deschisă spre viitor. Când Google îţi oferă o mulţime de răspunsuri la o întrebare, toate la modul general, cartea ţi-l dă pe cel riguros, de la sursă, totdeauna complet.
Mulţi semeni îşi imaginează Paradisul sub forma unei biblioteci şi nu greşesc! Aici se înalţă pomul miraculos al literaturii în care cresc merele de aur ce se arată celor care iubesc cartea şi numai ei pot culege fermecatele sale fructe. Aici este raiul cărţilor, al bogăţiilor spirituale, de aici culegem nectarul cunoștințelor, bogăţii pe care nu ni le poate lua nimeni, aşa cum observa Vasile Stroiescu, marele cărturar care a promovat cultura națională cum puţini au făcut-o. Biblioteca este cea de a doua noastră casă, un after school pentru orice vârstă, o călăuză preţioasă prin labirintul de enigme ce ne înconjoară, cea care ne ajută să fim mai instruiţi, mai sensibili, mai buni, mai deştepţi.
În societate, biblioteca este o instituţie vizibilă deoarece a confirmat în lunga sa existenţă că poate răspunde tuturor doleanţelor utilizatorilor, că este o verigă importantă în educaţie, în dezvoltarea intelectuală ce constituie piatra unghiulară a unei cariere superioare. Că este oaza de linişte şi de frumos necesară sufletului iar cartea o oglindă și un popas al spiritului aflat în permanentă căutare a desăvârşirii umane. Marele cronicar Miron Costin spunea cu înțelepciune: „Nu este alta, mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”.
Ar fi multe altele de spus dar pun punct gândurilor, având convingerea că omul ager va pricepe tâlcul celor spuse, vorba poetului Titus Maccius Plautus, „Dictum sapienti sat est”, pe românește „Omului deştept îi ajunge o vorbă”.
La mulți și rodnici ani, Bibliotecă Basarabia!
