Educație

„Școala din parc”, program adaptat vacanței de vară

Proiectul „Școala din parc”, finanțat de Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, revine la programul de vacanță în care, în fiecare zi  de luni până duminică, în Parcul Crâng și Parcul Tineretului, au loc zeci de ateliere și spectacole dedicate copiilor.

Proiectul de Educație prin Cultură „Școala din Parc Buzău” debutează cu activitățile obișnuite de vacanță, oferind oportunități de învățare și dezvoltare prin intermediul artelor și diverselor forme de expresie creativă.  Parcul Crâng și Parcul Tineretului devin astfel două locații vibrante în care vor avea loc ateliere și spectacole dedicate publicului tânăr.

 „Cu scopul de a încuraja participarea activă a copiilor și de a le oferi posibilitatea de a descoperi și explora diverse domenii artistice, proiectul de Școala din parc> va aduce în această vară în atenția lor ateliere de teatru, pictură, canto, știință, dans, yoga, artă și creație, ecologie și economie circulară și multe altele. Aceste ateliere sunt concepute pentru a dezvolta abilitățile creative, comunicative și sociale ale participanților, încurajându-i să-și exprime liber gândurile și emoțiile”, transmit organizatorii.

  • Atelierele de pictură și artă și creație vor fi deschise în aer liber, în Parcul Crâng și Parcul Tineretului, și vor oferi un cadru inspirațional și relaxant în care tinerii să se simtă în largul lor și să se conecteze cu mediul înconjurător, încurajânddu-se astfel creativitatea și exprimarea liberă prin intermediul culorilor și formelor artistice.
  • Pentru pasionații de muzică, reprezentanții Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” vor organiza atelierele de canto pentru a oferi o platformă în care să descopere și să își dezvolte abilitățile vocale, beneficiind de îndrumarea unor profesioniști în domeniu.
  • Atelierele de dans le vor completa pe cele de canto și  vor  încuraja mișcarea și expresia corporală, oferind tinerilor posibilitatea de a experimenta diferite stiluri de dans și de a-și dezvolta propriul stil.
  • Proiectul „Școala din parc” va integra și ateliere de știință în care tinerii vor putea explora fenomene și experimente interesante, stimulându-și gândirea critică și abilitățile cognitive.
  • De asemenea, vor fi și  atelie de yoga, care  vor contribui la relaxarea, echilibrul și starea de bine a participanților.
  • Proiectul mai include și o serie de spectacole dedicate publicului tânăr. Aceste spectacole vor cuprinde piese de teatru, concerte și evenimente artistice, care vor oferi o experiență captivantă și distractivă tinerilor spectatori. Prin intermediul acestor spectacole se dorește dezvoltarea și consolidarea interesului tinerilor pentru artele spectacolului, conform unor modele inspiraționale.

„Proiectul de Școala din parc este un demers educațional amplu și integrat, care promovează valoarea și importanța culturii și a artelor în dezvoltarea personală și socială a tinerilor și încurajează petrecerea timpului liber în natură”, subliniază organizatorii.

Care este programul săptămânii 3-8 iulie

Luni, marți și miercuri, copiii sunt invitați în Parcul Tineretului.

  • Luni, 3 iulie, începând cu ora 9.00,  va avea loc activitatea „Vânătoarea de culori”, care va fi urmată, începând cu ora 10.00, de Atelierul emoțiilor. O oră mai târziu, adică de la ora 11.00, va începe „Art Craft”.
  • Marți, 4 iulie, de la ora 9.00, începe activitatea „Vino să te joci cu Arlechino!”, iar de la ora 10.00 copiii sunt invitați la Atelier experimente. De la ora 11.00, copiii cu vârsta de peste 7 ani vor putea lua parte la un Atelier realizat de Happy Kids. Este vorba, bineînțeles, de un atelier muzical alături de binecunoscutul cor buzoian de copii condus de profesoara Oana Dobre.
  • Miercuri, 5 iulie, de la ora 9.00, vor începe activitățile cu un atelier Yoga poentru copii, urmat, de la ora 10.00,  de un atelier Art Craft – cartea mea , iar de la ora 11.00 cu un atelier de păpuși.

Joi, vineri și sâmbătă, copiii sunt invitați la activitățile din Parcul Crâng, care vor avea loc după-amiaza, începând cu ora 18.00.

  • Joi ,6 iulie, de la ora 18.00, va fi un atelier de dans BY MsOD, la care pot particpa copii cu vârsta peste 7 ani, iar de la ora 19.00, sub titulatura „Gici ce avem aici?,” va avea loc un atelier de experimente cu apă.
  • Vineri, 7 iulie, de la ora 18.00, este programat un atelier de jurnalism pentru copii și apoi, de la 19.00, un atelier Yoga pentru copii.
  • Sâmbătă, 8iulie, de la ora 18.00 va începe un „Dans energetic” la care sunt invitați copiii cu vârste peste 7 ani, iar de la ora 19.00 un atelier „Tissue paper Craft”

 

Articole similare