„Ar trebui să scriu adio, dar mi-e rușine. Cariera mea de scriitor s-a încheiat nu amuțindu-mi vocalele și consoanele, ci degetele. Mai am două relativ funcționale, la dreapta, cu care împing un creion. M-am ispravit cu <Confesiunile unui mut care a vorbit cândva>. Picătura de cerneală a harului se dizolvă într-un ocean de apă chioară. O custură nemiloasă a tăiat degetele cu care puteam consemna atâtea nădejdi care capătă șansă. Clapele dragi ale laptopului se țin la distanță de mine. Încercând să apăs o clapă, am șters, fără șansa recuperării, patru sute de pagini, adică volumul <Buni zori>, sugerat de voi drept continuarea firească a <Confesiunilor>. Cine mai cotrobăie după textele publicate de mine în AMPress? Cine le recapătă pe cele nepublicate? Merită oare?”.
Da, merită cu prisosință, aș spune eu, care urmăresc de ani buni întreaga activitatea a poetului, scriitorului și jurnalistului Lucian Avramescu – căci despre el este vorba -, îi iubesc și îi apreciez scrisul indiferent dacă acesta curgea în vers, în proză, în articole de presă ori în sinceră confesiune.
Dar cea mai frumoasă amintire pe care o să o păstrez fără să o las vreodată să se prăfuiască este din anul 2018, mai exact 15 august, zi în care am pășit pentru prima dată în Muzeul Pietrei din comuna prahoveană Sângeru, localitatea de baștină a poetului. Aici era locul în care acesta își petrecea o parte din timp, de ani buni, adunând lucrări exclusive, câteva mii, sculptate cu dalta în piatră, de prin toată țara, pe cheltuiala proprie reconfigurând casa bunicilor lui într-un spațiu de cultură și pelerinaj. Această muncă îmbinată deopotrivă cu pasiunea de a colecționa noi și noi piese nu a fost usoară, dar Lucian Avramescu a ținut să demonstreze că românii au o veche și puternică civilizație și cultură a pietrei, gândind cu voce tare: „E loc să se mai nască Brâncuși”.
Cei care i-au trecut pragul, ca și mine, pot confirma cu mâna pe inimă că a reușit! Astfel, chiar de ziua lui de naștere, romancierul de această dată, Lucian Avramescu, a ales să petreacă într-un mod inedit, invitând deopotrivă la eveniment atât pritenii reali, oameni de cultură, somități medicale, miniștri, directori de instituții, profesori, ziariști… dar și pe cei din mediul virtual. L-am numit mai sus romancierul, pentru că tot atunci a avut loc și lansarea romanului „Despre singurătate”, iar invitat de onoare a fost nepotul său, renumitul violonist Alexandru Tomescu, care a susținut un concert special de vioară solo; astfel, vioara Stradivarius s-a auzit din nou pe meleagurile unde a copilărit muzicianul, făcând să vibreze până și pietrele, darămi-te inimile noastre! Am primit apoi cartea cu autograf direct din mâna sărbătoritului și i-am spus atunci cât de mult îl apreciez, atât pentru calitațile scriitoricești, cât și pentru muzeul din curtea sa, pentru ospitalitatea exacerbată, disponibilitatea, omenia și simplitatea pe care le emană deopotrivă, în cea mai pură formă! Amintiri…
De duminică vorbesc despre prietenul meu virtual, poetul, scriitorul, ziaristul Lucian Avramescu, la timpul trecut și-mi pare atât de ciudat că fac asta! Atâtea dimineți frumoase din viața mea le începeam cu salutul lui de „Buni zori” și de atâtea ori l-am încurajat în acești ultimi doi ani de suferință și deznădejde…
Dar cum tot ceea ce are un început are și un sfârșit, textul cu care am început articolul a fost ultimul, scris cu eforturi aproape supraomenești de autor, pe 25 noiembrie 2021.
În tristă zi de duminică, viața pământeană a scriitorului, poetului și ziaristului Lucian Avramescu s-a împletit cu lumina bunilor zori preschimbându-se pentru totdeauna în sclipiri de soare trimise din ceruri spre a aprinde flacăra lumânărilor întru veșnică lui pomenire. De astăzi va spune „Buni zori” pentru eternitate îngerilor și sfinților din împărăția Cerurilor.
Adio, maestre! Să-ți fie somnul lin, vegheat de crucile din piatră pe care le-ai adunat cu atâta determinare de prin toată țara, alinat de crengile merilor din livada proprie și jelit de sunetul prelung al clopotelor bisericii, sub ocrotirea Maicii Domnului, căreia i-ai pus piatră de temelie în primăvara acestui an!
Respect și pios omagiu marelui iubitor de cuvinte, oameni și pietre!
