Scriitorul Nicolae Peneș, distins cu titlul de „cetățean de onoare al județului”

Un nou nume pe lista cetățenilor de onoare ai județului Buzău. Consilierii județeni au votat joi, 3 decembrie, acordarea titlului de „cetățean de onoare al județului” scriitorului Nicolae Peneș, buzoian distins în 2008 cu premiul „Mihail Kogălni­ceanu” de către Academia Română.

În vârstă de 85 de ani, Peneș se alătură altor personalități care au primit ­tit­lul de cetățean de onoare al județului: istoricul Valeriu Nicolescu, scriitorii Dumitru Ion Dincă și Florentin Popescu, fostul director al Ductil Eugen Sandu, tenismanul Ilie Năs­tase, arbitrul de handbal Simona Stancu sau preșe­din­te­le FCSB, Valeriu Argă­seală.

„Cred că toată lumea îl cunoaște pe domnul Nicolae Peneș, un om care a făcut, face și, sper eu, să facă cinste mult timp de acum încolo județului Buzău. Este un om care ne-a prezentat istoria, începând de la marii oameni politici care au făcut ceva pentru România și care sunt legați de Buzău. Nicolae Peneș este un scriitor pe care toți îl cunoaș­tem, un om activ, un intelectual, căruia îi urăm multă sănătate și putere de muncă”, a spus președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a numit acordarea acestui titlu „un gest mic pentru un om mare”.

„Acum zece ani primeam cel mai înalt premiu care se poate acorda unui om de cultură”

La rândul său, Nicolae Peneș a mulțumit consilierilor județeni pentru titlul acordat și a amintit despre câteva dintre realizările sale ca om de cultură cu o activitate de 65 de ani.

„Vă mulțumesc din suflet pentru această distincție pe care mi-o acordați astăzi, mai ales că acum două luni de zile am împlinit vârsta de 85 de ani, dintre care 65 de ani i-am dăruit culturii române. Cu 15 ani în urmă primeam titlul de cetățean de onoare al municipiului Buzău, acum zece ani primeam cel mai înalt premiu care se poate acorda unui om de cultură, este vorba despre Premiul <Mihail Kogălniceanu> al Academiei Române, pentru lucrarea <Alexandru Marghiloman, lordul valah>. Vreau să știți că, de la Basil Iorgulescu, cel care primise premiul <Ion Fătu> în urmă cu o sută și ceva de ani la Academia Română, sunt singurul buzoian născut aici și trăitor în Buzău care a primit acest înalt premiu. Cinstirea pe care mi-o acordați astăzi mă face să vă mulțumesc din suflet pentru acest cadou extraordinar pentru un om care a pus credință, dragoste, ­uneori patimă, în tot ceea ce a scris și a făcut pentru județul Buzău. Timp de aproape 40 de ani am colindat județul Buzău în calitatea de director al Casei de Creație a județului, începând cu 1968 și până la Revoluție, ca ­vicepreședinte al Consiliului Județean de Cultură, și de fiecare dată am rămas profund impresionat de oamenii Buzăului, prietenii mei. Am colindat Buzăul începând de la Lacul Vulturilor și până la porțile Bărăganului, pe Valea Buzăului, unde au trăit oameni excepționali, începând cu Alexandru Oproescu, Coca Andronescu, actorul Ștefan Sileanu, Doamna Neaga, poetul Nicolae Gâlmeanu, Ion Caraion și mulți alții”, a spus, în discursul său, Nicolae Peneș.

Scriitorul buzoian a mai dezvăluit că are în lucru o carte dedicată inginerului Ioan Blag, cel care a fost timp de 11 ani director la Metalurgica.

Cine este Nicolae Peneș

Nicolae Peneș s-a născut pe 4 septembrie 1935, dar fiindcă tatăl, Traian Peneș, om gospodar și proprietar al unei mari turme de oi, era prins cu treburile, a fost declarat la Primărie abia în ziua de 22 septembrie, și aceasta a rămas ziua când își sărbătorește aniversarea.

Familia Peneș, cu ­ori­gine ardelenească după tată, era una înstărită, iar copiii creșteau fără griji în casa de la marginea pădurii Spătaru. Numai că o boală fulge­rătoare îl răpune pe cel care era capul familiei, astfel că, la vârsta de doi ani, Nicolae rămâne orfan. Dar dragostea mamei, precum și cea pe care i-o ofereau ciobanii de la stână și bunicul matern, îl face să nu conștientizeze lipsa celuilalt părinte. Ulterior, mama se recăsătorește cu morarul din Stâlpu, un om harnic, cinstit și bun, după cum îl prezintă Nicolae Peneș, care și peste ani îl păstrează viu în ­amintire. Familia se stabilește în comuna Stâlpu, unde a început școala primară cu vestitul Petrică Teodorescu, aici l-a remarcat doctorul Constantin Angelescu, venit în vizită la școala de el construită, aici a văzut cum soldați ruși au ucis fără judecată un grup de prizonieri ucraineni care încercaseră să dezerteze la nemți, dar și cum un soldat neamț în retragere l-a ucis pe un tânăr de 17 ani, elev al unei școli militare, fără alt motiv decât acela că purta uniforma școlii, deci a Armatei Române care nu le mai era aliată. Sfârșitul războiului îi marchează dureros copilăria: retragerea familiei la casa din Spătaru, fuga mamei peste câmp din calea rușilor „eliberatori”, uciderea câi­nelui iubit.

Schimbările politice, intervenite după război, determină familia să se stabilească în Buzău, într-o casă cu chirie. Urmează clasele gimnaziale la Liceul „Hasdeu“, apoi Școala Profesio­nală CFR începută la „polul frigului“, în Munții Harghitei, și finalizată la Oradea; devine  muncitor la Depoul CFR Cluj, apoi la cel din Ploiești. În 1969 absolvă Facultatea de Filozofie a Universității din București. S-a întors la Casa de Cultură din Buzău și, împreună cu Lazăr Băciucu și cu sculptorul Gheorghe Coman, a păstorit cele 16 ediții ale Taberei de la Măgura. A organizat Teatrul popular, cu care, în 1971, a participat la Festivalul internațional din Germania de Vest. A inițiat și organizat, de asemenea, acțiuni de culegere a folclorului, iar dragostea sa de poezie s-a desăvârșit la Cenaclul Al. Sahia, înființat de inginerul Gh. Ceaușu la Casa de Cultură din Buzău, cenaclu de unde și-au luat, eșalonat, zborul, Ion ­Ghe­or­ghe, Ion Băieșu, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu, Nicolae Cabel, Aurel Jipa, Arthur Porumboiu și mulți alții. Între 1968 și 1978 a fost directorul Casei de Creație a județului Buzău, timp în care a organizat diferate formații artistice și festivaluri de folclor: „Cu cântecul și jocul pe plaiuri bisocene“, „Pe plaiuri de baladă“ (Gura Teghii), „Festivalul Slănicului“ (Mânzălești), care se țin și astăzi. Cu ansamblul „Pe plaiurile Mioriței“ a repurtat succese răsunătoare în numeroase țări din Europa. În 1972 a înființat Asociația județeană de etnografie și folclor. Între anii 1978 și 1989 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură Buzău.

În 1999 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București, la secția proză, deși, încă din fragedă copilărie, a cochetat cu poezia și a publicat în majoritatea revistelor de profil ale vremii.

După ce s-a pensionat, în 1990, scriitorul Nicolae Peneș s-a dedicat întrutotul și cu o vitalitate și putere de muncă ieșite din comun cercetărilor prin cele mai diverse arhive și biblioteci din județ și din țară. Numărul cărților date la iveală în acest prim sfert de veac postdecembrist este copleșitor, și ele au fost ree­ditate o dată sau de mai multe ori, dovadă a succesului de public, cât și de critică lite­rară și științifică. Amintim selectiv titluri precum: „Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu“ (1990), volum reluat în 2009 sub titlul „Mihaela Runceanu, un cântec ucis“; „Fundația Dalles“ (1996), în colaborare cu Brândușa Negulescu; „I.L. Caragiale, comersant la Buzău“ (1997), carte ce cunoaște o a doua ediție în 2005; „Dr. C. Angelescu-povestea unei vieți“ (1998); „Alexandru Marghiloman – lordul valah“ (două volume în 2007 și 2008), reluat în 2011; „Tăcutele iubiri, versuri“ (2005, ed. a II-a 2009, ediția a III-a în 2015); „Orașul cu castani și amintiri“, trei volume apărute în 2010 și 2011, cel ­de-al patrulea volum memoria­listic aflându-se pe masa de lucru a autorului; „Dr. ing. Mihail Bălănescu – mărturiile unui luptător“ (2012); „­Elogii efemere (radiografii spirituale)“, în 2013 și „Moartea lui Cressus“ (2014).