Educație

Școala nr. 15 se mândrește cu 14 olimpici naționali

Toți în competițiile dedicate Limbii și literaturii române

An de an, Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău s-a remarcat la nivelul comunității prin rezultate remarcabile obținute atât la examenele naționale, cât și la concursurile și olimpiadele școlare. În această primăvară, Școala Gimnazială „George Emil Palade” deschide din nou porțile performanțelor școlare, deschide porțile olimpicilor.

După perioada nefericită a pandemiei, când elevii acestei școli, și nu numai, au dus dorul competițiilor, la Școala Gimnazială „George Emil Palade” participarea din această primăvară la olimpiadele școlare a fost numeroasă și încununată de succes. Competiția constructivă promovată la nivelul școlii, în vederea șlefuirii caracterului elevilor și pentru  îmbogățirea cunoștințelor lor, a dus la performanță și a determinat calificarea unui număr record de elevi la etapele naționale ale olimpiadelor școlare.

La nivelul disciplinei Limba și Literatura Română, prima disciplină la catalog, unde paleta Olimpiadelor este diversă – Olimpiada de Limba și Literatura Română (OLLR), Olimpiada  Lectura ca Abilitate de Viață (OLAV),  Olimpiada Interdisciplinară Cultură și Spiritualitate românească: Literatură și Religie (OCS), Concursul Transcurricular „Ionel Teodoreanu” -, nu doar că s-au calificat 14 elevi, dar s-a reușit calificarea aproape la toate disciplinele. Sunt mulți elevi ai școlii calificați „la națională” și la Limba engleză, Educație fizică și sport, Limba latină și Geografie.

Cine sunt elevii calificați

Prin muncă, prin dăruire, prin asumare și încredere în reușită, s-au calificat pentru etapa națională la competițiile dedicate disciplinei Limba și Literatura română nu mai puțin de 14 elevi.

  • Olimpiada de Limba și Literatura Română (OLLR): Raisa Merșoiu, Maria Dascălu, Maria Popescu (clasa a VIII–a), Adelina Stuparu (clasa a VII-a) și Bianca Sandu (clasa a VI-a). Faza națională a olimpiadei se va desfășura la Arad, în perioada  10 -13 aprilie.
  • Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață (OLAV): Denisa Preda (clasa a VI-a) și Maria Edu (clasa a VII-a). Faza națională a olimpiadei se va desfășura la Constanța, cu două etape: proba scrisă pe 29 aprilie și, în perioada  12-14 mai, proba a doua.
  • Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate românească”: Literatură și Religie (OCS): Irina Urjan, Vlăduț Yanis Manolache, Bianca Irina Burhală (clasa a V-a), Gabriela Echim (clasa a VI-a) și Adelina Stuparu (clasa a VII-a). Faza națională a olimpiadei  se va desfășura la Alba Iulia, în perioada  24 -30 aprilie.
  • Concursul Transcurricular „Ionel Teodoreanu”: Alexia Tutunea (clasa a V-a) și Maria Edu (clasa a VII-a).

La nivelul fiecărei clase din care fac parte, acești elevi reprezintă făclii aprinse ale succesului, ghidându-i și pe ceilalți elevi către progres, către success. Au învățat că fiecare poate dărui din pasiunile lui, că poate trezi, la un moment dat, o licărire în sufletul unui copil care, poate, la un moment dat, nu a fost la fel de motivat. Astfel, performerii școlii devin mentori la nivelul claselor, repere de motivație pentru învățare, repere de conduită ireproșabilă, de empatie, de determinare, de încredere în redescoperirea valorilor adevărate, acesta fiind unul din atuurile Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”.

Ce spun  olimpicii școlii la Limba și literatura română

Bianca Alexia Maria Sandu, clasa a VI-a F: „Pentru mine, olimpiada este o experiență unică și cu totul nouă. Mă bucur nespus de mult pentru că am onoarea să reprezint școala mea și județul Buzău la o competiție națională. Încă de mică îmi doream să fac performanță și iată că prin muncă am reușit să-mi ating visul”.

Bianca Maria Dascălu, clasa a VIII-a C: „Olimpiada aceasta este dovada vie a succesului pe care de mult îl râvneam. Participarea la acest nivel al competiției îmi hrănește ambiția și mă propulsează spre mai mult, spre a aspira la realizări cât mai mărețe. Acum în pragul plecării la Arad, mă consider absolut norocoasă că iau parte la o experiență pe care o voi păstra în cufărul inimii mele pentru totdeauna”.

Raisa Antonia Merșoiu, clasa a VIII-a C: „Pentru mine, participarea de anul acesta la etapa națională este o experiență repetată, care îmi oferă șansa de a performa la cel mai înalt nivel, de a-mi evalua potențialul concurând cu cei mai buni elevi din țară, dar și oportunitatea de a-mi
pune în valoare pasiunea pentru limba română, materie pe care o consider «de suflet» de când am făcut cunoștință cu ea și care mă ajută să-mi
definesc limitele existenței. Sper ca dorința de a performa să lumineze, în continuare, drumul fiecărui copil spre cunoaștere și autodepășire!”
.

Denisa Mihaela Preda, clasa a VI-a F: „Calificarea la etapa națională a olimpiadei a venit total pe neașteptate, pentru că, deși mă pregăteam și îmi doream un rezultat foarte bun, nu m-am gândit nicio clipă că aș putea fi prima și că voi merge mai departe. Pentru mine este o ocazie de a demonstra ceea ce pot și o experiență unică pe care nu o voi uita niciodată”.

Maria Alexandra Popescu, clasa a VIII-a C: „Pentru mine, participarea la etapa națională a olimpiadei de Limba română reprezintă un vis împlinit. Mereu mi-am dorit să ating această performanță și sunt mândră de mine că am reușit. Cred că experiența aceasta îmi va oferi o altă perspectivă asupra ideii de competiție și mă va motiva să fiu permanent în întrecere cu mine”.

Maria Edu, clasa a VII-a A: „Pentru mine, calificarea la această olimpiadă națională a venit ca o încununare a efortului depus, rezultatul determinându-mă să simt cât de dulci sunt roadele muncii mele și să îmi doresc mai mult, de ce nu și o a doua calificare?! Această reușită mi-a dat curaj, m-a motivat să merg mai departe, să acumulez experiență, să învăț să-mi gestionez emoțiile, care nu sunt puține, să îmi doresc să mă autodepășesc, să fiu mai organizată și să lucrez mai bine sub presiunea timpului. Sentimentul este greu de descris în cuvinte atunci când știi că te vei întrece cu cei mai buni copii care au aceleași idealuri ca și tine, microbul competiției te prinde și îți dorești întotdeauna mai mult, dar sunt fericită și încrezătoare, întrucât acest rezultat a venit în completarea unei pasiuni: literatura”.

Adelina Stuparu, clasa a VII-a A: „Am fost plăcut surprinsă când am aflat că m-am calificat la două olimpiade naționale. A fost un sentiment de nedescris. Sunt mândră că mi s-a împlinit visul de mică. Aceste două olimpiade naționale, OLLR și Cultură și Spiritualitate Românească, sunt pentru mine începutul pentru o carieră didactică. Sunt motive în plus să mă străduiesc mai mult, să dau tot ceea ce e mai bun. Am emoții foarte mari, sunt conștientă de concurență, dar o să încerc să demonstrez că se poate”.         

Gabriela Echim, clasa a VI-a F: „Vestea că sunt calificată la etapa națională a fost pentru mine ca o muzică ce mi-a încântat sufletul și m-a făcut nespus de fericită. Am simțit că pătrund într-o lume aparte, în lumea acelor copii ce vor să aibă realizări frumoase în viață. Le urez succes tuturor olimpicilor și îi felicit pentru că sunt iubitori ai limbii române!”.

Bianca Irina Burhală, clasa a V-a D: „Pentru mine, olimpiada înseamnă o reușită la care nu credeam niciodată că o sa ajung. Am simțit o mare bucurie că am ajuns până aici. Mai ales ca mi-am depășit limitele. Gândurile pe care le transmit colegilor mei sunt: să nu cadă niciodată și să urce mereu cât mai sus. În viață există suișuri și coborâșuri, dar împreună putem reuși. Pentru că suntem o familie!”

Irina Urjan, clasa a V-a G: „Pentru mine, olimpiada este ca o încercare pentru testarea cunoștințelor și a încrederii în sine. Într-adevăr, pentru a ajunge așa departe a fost nevoie de multă muncă, perseverență, dar totul a meritat din plin! Dacă m-aș întoarce în timp aș ajunge tot aici, poate, chiar mai departe. Îmi voi da silința cât de mult pot! Un mesaj pentru colegi: Nu renunțați niciodată! Chiar dacă mereu este loc pentru mai bine, nu trebuie să vă stresați foarte mult. Viața poate fi nedreaptă uneori, dar este datoria voastră să o trăiți cât de bine puteți! Nu este necesar să fiți oameni populari și bogați, cel mai bine e să deveniți oameni buni la suflet și iubitori, iar Dumnezeu vă va umple de binecuvântare. Iubiți, iertați și credeți, dragii mei!”.

Vlăduț Yannis Manolache, clasa a V-a D: „Părerea mea este că olimpiada este o provocare ce ne ajută și ne pregătește mult pentru viitoarele examene. Olimpiada ne antrenează forțele și ne ajută în gestionarea emoțiilor. Eu unul nu mă așteptam să ajung atât de departe la această olimpiadă interdisciplinară. Mesajul meu adresat colegilor este că dacă vor învață, se vor putea înălța și vor ajunge mari oameni în viață. Totul depinde de fiecare și le doresc doar iubire și pace atât în suflet, cât și în viață”.

Ce spune directorul școlii

Cu mulțumire și cu încredere în reușitele elevilor la etapele ce vor urma, directoarea Elena Gheorghe a declarat:  „În fiecare an, simt că elevii școlii pe care o reprezint îmi încarcă sufletul de energie pozitivă și-mi dau seama că merită să mă implic cu toată ființa în viața școlii și a elevilor, pentru a le redescoperi pasiunea pentru învățătură. Deviza școlii, «Mâine vom fi mai buni ca azi!”», a fost confirmată an de an. Dacă la sfârșitul anului școlar anterior, am avut zece șefi de promoție, anul acesta lansăm maratonul olimpicilor calificați la națională. Numărul elevilor participanți la etapele județene la toate disciplinele a fost fenomenal, realizându-se pentru fiecare etapă selecții riguroase, bazate pe obiectivitate și profesionalism, de cadrele didactice din școală, cu experiență în atingerea performanței. Sunt mândră de școala mea, de colegii mei profesori, de olimpicii școlii și nu numai! Cine nu și-ar dori asemenea rezultate! Cu așa performanțe, educația înflorește! Urez mult succes tuturor olimpicilor! Prin lectură și prin cultură, elevii redescoperă valorile umane și culturale care ne definesc profilul autohton: pasiune, cunoaștere, tradiție, artă, spiritualitate, empatie, identitate națională, asumare, încredere, depășirea limitelor și multe altele. Să crezi în Educație înseamnă să crezi în Viitor! Galeria olimpicilor calificați la etapa națională devine emblema Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, încununând alte activități și proiecte de impact educațional la nivelul comunității locale. Viitorul Buzăului promite cu așa elevi de prestigiu și cu asemenea școli implicate în formarea și dezvoltarea potențialului elevilor”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker