Cultură

Școala de olărit de la Aluniș și-a redeschis porțile

Școala de olărit de la Aluniș a reluat cursurile săptămânale. Primii care au luat cursuri de olărit, spune Iulia Sîrbu, responsabilul Centrului de Artă Aluniș, au fost prietenii școlii, copiii de la Casa Amurtel Romania și Centrul de zi Izvorul Speranței.

„Ne bucurăm foarte tare să-i revedem în atelier”, este mesajul pe care l-a postat Iulia Sîrbu fondatoarea organizației. Este vorba despre 12 copii de la Casa Speranței, care, spune Iulia, „prin generozitatea tuturor celor care ne-au ajutat cu donații, sponsorizări și care au ales serviciile noastre de cazare și ateliere, se vor bucura gratuit de șederea la noi, mese, drumeție cu Daniela și atelier de olărit cu Ruslan Cîrlan”. Tot în această perioadă, la Aluniș se află în rezidență artistică Gheorghe Nicoi care, cu dăruire și har, făurește ceramică de Colți, ce va fi disponibilă spre vânzare începând din primăvară.

Reamintim că Școala de Olărit de la Colți este un proiect dezvoltat de Centrul de Artă Aluniș, prin care se reînnoadă tradiția ceramicii buzoiene și totodată se revitalizează meșteșugului olăritului pe Valea Buzăului ca premisă pentru creșterea și dezvoltarea comunității locale. „Prin intermediul acestei școli derulăm un program de educație culturală prin care oferim acces gratuit la cursuri de olărit și terapie prin artă tinerilor și copiilor din zonă și celor aflați în sistemul de protecție de stat. Până în acest moment peste 400 de tineri și copii au beneficiat de atelierele noastre”, precizează Iulia.

În perioada septembrie 2021-aprilie 2022 proiectul a fost finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În prezent Aluniș Art Center poate continua aceste cursuri și tabere gratuit cu ajutorul veniturilor obținute din vânzarea serviciilor de cazare, masă și agrement către oaspeți.

Mai multe despre Școala de Olărit de la Colți, AICI

Alunișul, prezentat la Târgul de turism al României

Zilele acestea, Aluniș Art Center participă la Târgul de Turism al României ROMEXPO, unde se prezintă cu tradițiile, turismul responsabil și ceramica de Buzău, făcută cu dragoste și măiestrie la Școala de Olărit de la Colți. „Te așteptăm de azi până sâmbătă la povești, la standul 39 din pavilionul B2, cu o expoziție de fotografii superbe din zona Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, ceramică lucrată manual la oala olarului, oferte turistice și nu numai! Suntem foarte fericiți că avem această oportunitate și putem să promovăm dragul nostru Aluniș, unde muncim pentru turismul responsabil, revitalizarea tradițiilor antice, protejarea cadrului natural și susținerea comunității noastre locale!”, se arată pe pagina de socializare a organizației neguvernamentale buzoiene.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker