Cultură

Sărbătoare la Satul Dacic

A fost mare sărbătoare la Satul Dacic de la Năeni, unde s-a serbat hramul Sfântul Serafim de Sarov (19 iulie). Satul Dacic, o mică așezare, formată din mai multe colibe și bordeie, se află în apropiere de vârful dealului Tigoarea, după tabăra de sculptură de la Năeni, într-o vale,într-un  peisaj parcă desprins din poveştile cu strămoşii noştri daci, în apropierea unui izvor, unde Fundaţia Sfântul Sava din Buzău, condusă de preotul Mihail Milea, a inițiat constituirea lui.

Satul dacic este un proiect naţional unic în ţară, un proiect de suflet, de comuniune între Fundaţia „Sfântul Sava”, Catedrala „Sfântul Sava” şi primăria comunei Năeni, un proiect unicat de istorie, tradiție și spiritualitate pe care l-a făcut viabil părintele Mihail Milea. Aici pereții caselor sunt din lut bătut cu brațele, podelele și treptele sunt din piatră de Năeni, mobila din lemn, iar soba din cărămizi frământate cu mâna. Aici se mănâncă cu linguri din lemn din străchini învârtite la roată. A fost plantată viță-de-vie nealtoită, înfășurată pe araci și câteva sute de pomi.

Construcția Satului Dacic  a început în 2012  și de atunci, vară, de vară, sub ocrotirea Sfântul Serafim de Sarov oamenii se stâng pe 19 iulie, la praznic, într-o mare horă a bucuriei.

Un comentariu

  1. din pacate, vorbim despre un kitch. E de groaza ca este proiect ce se vrea istoric ( ce legatura cu dacismul?) si religios ( sfant ortodox pe tema satului dacis !!!???). Oameni buni, aveti capacitatea de a sta deoparte de grotescul initiativei unor neispirati de minima noima a ceea ce nsemana istoria si religiozitatea

Articole similare