Educație

Șapte elevi ai Școlii „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”, calificați la olimpiadele naționale

După doi ani  de pauză în  ceea ce privește organizarea olimpiadelor școlare, acestea fiind  anulate din cauza contextului pandemic, Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” înregistrează rezultate excepţionale la faza judeţeană. Este vorba despre rezultatele pe care elevii acestei școli le-au obținut la olimpiadele de limbă și literatura română, fizică, matematică, sport şi chimie, care le permit să acceadă la faza națională.

„Elevii şi profesorii coordonatori culeg roadele muncii lor şi se pregătesc acum pentru faza naţională. Nu mai puţin de şapte elevi vor reprezenta şcoala buzoiană de pe bulevardul Nicolae Bălcescu la etapa naţională a olimpiadelor, dovadă că actul didactic s-a desfăşurat impecabil, chiar în pandemie, performanţele fiind pe măsura efortului depus de elevi şi cadre didactice”, se arată pe site-ul școlii.

Acești elevi cu performanțe remarcabile sunt: Rareş-Răzvan Gheorghe, clasa a VI-a A, locul I la Olimpiada de fizică, prof. coordonator Sîmpetru Elena, Carla-Ioana Gheorghe, clasa a VI-a A, locul al II-lea la Olimpiada de Limba și literatura română, participare la Concursul Naţional de lectură şi interpretare transcurriculară „Ionel Teodoreanu”, prof. coordonator Popa-Mereu Cristina, Ioana-Cassandra Anghelescu , clasa a VI-a A, locul I la Olimpiada interdisciplinară Cultură şi spiritualitate românească, coordonatori prof. Popa-Mereu Cristina şi prof. Matei Elena, Larisa-Maria Ungureanu, clasa a VI-a A, locul I la Olimpiada naţională a sportului şcolar – ramura sportivă badminton, prof. coordonator Nicolae Adrian, Denisa Banu, clasa a VII-a B, locul I la Olimpiada de matematică, prof. coordonator Brutaru Laura, Andrei Pană, clasa a VIII-a A, locul I la Olimpiada de matematică, prof. coordonator Toader Gabriela, Matei  Ursăchescu, clasa a VIII-a A, locul I la Olimpiada de chimie, prof. coordonator Falnicu Daniela.

„Olimpiadele sunt o modalitate de stimulare a gândirii şi creativităţii, Şcoala Gimnazială <Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu> Buzău trăind, cu această ocazie, emoţia confruntării elitelor. Elevii şi cadrele didactice coordonatoare au aceeaşi misiune şi păşesc împreună pe treptele valorice, evidenţiind ceea ce au dobândit”, este mesajul cadrelor didactice ale unității de învățământ buzoiene.

Şcoala este cunoscută în rândul comunităţii buzoiene şi nici acum nu se dezice de performanţele cu care se mândreşte în mod constant. Cele mai recente rezultate înregistrate la olimpiade nu sunt singulare, elevii şcolii obţinând rezultate notabile la concursuri sau evaluări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker