Educație

Cadre didactice de la „George Emil Palade” se vor pregăti la Florența cum să-i motiveze pe elevi să obțină performanță

În perioada 4-8 aprilie, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială „George Emil Palade” vor participa, la Florența, în Italia,  la cursul de formare „Classroom Management Solutions for Teachers: New Methodologies, Effective Motivation, Cooperation and Evaluation Strategies”, în cadrul Programului de Acreditare Erasmus+ , 2021-2027, lansat în aprilie 2021.

„Portofoliul cursului oferă profesorilor posibilitatea  stabilirii unei noi perspective în ceea ce privește managementul clasei de elevi. Prin activități interactive și captivante, participanții vor afla  cum pot să stimuleze motivația elevilor, cum să mențină treaz interesul  pentru învățare, în activitățile desfășurate în perechi sau pe grupe”, transmit reprezentanții școlii.

Cursul pune la dispoziția cadrelor didactice informații despre o metodă de predare novatoare- clasa inversată, o formă de blended learning, învățare mixtă (atât offline, cât și online) . Aceștia vor trebui însă să adapteze noutățile pentru a le putea implementa în învățământul de la nivelul școlii buzoiene. dent, Cele patru cadre didactice participante la proiect vor disemina informațiile pe care le vor obține astfel încât profesorii și elevii din școlile buzoiene să fie deschizători de drum în modernizarea procesului de predare învățare.

 „Modulul care vizează utilizarea instrumentelor TIC corespunde nevoilor de formare generate de digitalizarea învățării în perioada pandemiei”, mai spun cadrele didactice ale Școlii „George Emil Palade”, care  afirmă că  „parcurgerea cursului va contribui cu siguranță la actualizarea şi îmbunătățirea competențelor de proiectare didactică a cadrelor didactice, îmbunătățirea competențelor de management eficient al clasei, valorificarea contribuției elevilor cu dificultăți sau deficiențe de învățare, prin atingerea potențialului lor maxim, într-un cadru educațional incluziv, bazat pe colaborare și cooperare, în vederea dezvoltării stimei de sine și a stării de bine”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker