vineri, 10 iulie 2020

Săgeata – Zbor prin Vremuri – Pagini Monografice

Aurel ANGHEL

Am primit cartea domnului inginer Mircea Iordache, „Săgeata – Zbor prin vremuri – pagini monografice” de câteva zile. Am citit, am reflectat şi am hotărât să scriu despre ea şi despre autor. Precizez de la început că nu este singura monografie pe care am avut-o în faţa ochilor, în ultimii ani. O consider cea mai bună lucrare de acest fel din tot ce cunosc până acum.

Mircea Iordache, fratele unui coleg, al meu, de clasă de la Şcoala Pedagogică din Buzău, îmi mărturisea că tot ce face este semn de omagiu la adresa satului natal, a părinţilor şi a fratelui plecat demult şi departe. Am fost prezent şi la lansarea cărţii „Dâmbroca – Curcubeu peste timp – Repere monografice” şi am înţeles atunci cât de puternic suntem legaţi de locul naşterii, cât de mare este dorul, ca zbor înapoi în timp. Acum am înţeles şi mai mult ce poate face un intelectual căruia Dumnezeu i-a dat harul zborului şi al întoarcerii în timp pentru a învinge neuitarea.

Monografia este o amplă poezie, un poem în care citim cu emoţia aducătoare de binecuvântarea prin lacrimi. ­Măr­turisesc fără sfială că am citit şi sunt pagini emoţionante aducătoare de bine­făcătoare izbăvire prin lacrimi a ce putem simţi când citim o carte frumoasă. Este o carte despre care un neamţ, citind-o, ar spune doar: „Gut gemaht” (Bine făcut). E o realizare excepţională şi din punct de vedere tipografic, adaug cuvinte de laudă Editurii, celui care a sponsorizat, ca fiu al meleagurilor, şi tuturor celor care au contribuit la ivirea ei în lumea cărţilor.

Remarc contribuţia autorului la ilustrarea, redactarea, tehnoredactarea acestei cărţi, lucrare de valoare enciclopedică prin informaţii şi literară prin textele referitoare la oamenii şi locurile din această renumită aşezare omenească, din judeţul Buzău. Metaforic vorbind, este un zbor prin vremuri cum foarte inspirat a intitulat autorul cartea. De aceea am adus poezia lui Nichita Stănescu ca motto, amintind în context şi cuvintele marelui nostru poet Lucian Blaga: „Cine cunoaşte zborul e stăpân pe zare”.

Întreaga lucrare este ca un zbor al unui cocor care a poposit o vreme să îşi vindece rana pricinuita de o Săgeată. Autorul a pus în rândurile scrise ceva din moştenirea mea literară, publicată în cartea „La umbra firului de grâu” („Neobosit eu voi întoarce/Din nesfârşite zări cuvântul scris/O floare-n poarta casei voastre/Crescuta-n cer/ Cu rădăcinile în vis”).

Stimate Mircea Iordache, scriu aceste rânduri cuprins de o adâncă emoţie, am auzit vocea colegului meu, i-am văzut zâmbetul de om bun, de in­telectual, crescut la umbra firului de grâu, l-am văzut pe Prea cucernicia sa Părintele Protopop Constantin Alecse, rătăcind pe câmpia natală şi prin lume, i-am văzut pe ţăranii, minunaţii noştri locuitori, încrâncenaţi în lupta cu nedreptăţile şi am plâns cu lacrimi fierbinţi… neînţelegând de ce a fost nevoie de atâta nedreptate la vremea copilăriei noastre… de ce trebuia să plătească neamul nostru atât, o ţară cu oameni harnici şi dreaptă credinţă. Cartea domniei voastre m-a pus pe gânduri, pe gânduri triste, de ce şi acum, după ce am crezut, cu naivitate copilărească, că alungarea dictaturii comuniste a rezolvat totul şi a adus lumina în sufletele românilor. Cartea domniei voastre este un răspuns ferm şi dureros. Nedreptatea nu piere niciodată, atâta vreme cât aproapele nostru nu are niciun Dumnezeu.

Meritul acestei cărţi este de a scoate la lumină nume de oameni, faptele lor bune. Cei răi şi-au pierdut urmele şi numele… din carte ca într-o grădină a unui harnic gospodar din Săgeata…, răsar florile primăverii, cresc lanurile de grâu, renumiţii pepeni şi de curând la Buzău se coace cea mai buna pâine, pe care am avut-o pe masă la Sfânta Înviere. O fericită coincidenţă face ca în aceste sărbători, când am aniversat în singurătate 2020 de ani de la Naşterea Cuvântului… să am aproape de sufletul meu o lucrare, care m-a ţinut zile în şir în cea mai emoţionantă petrecere a timpului sărbătorii Învierii.

Îmi voi îndrepta atenţia în primul rând asupra conţi­nutului din punct de vedere lite­rar. Este prima monografie în care statisticile, evenimentele, datele istorice, aşezarea geo­grafică, sunt trecute prin mecanismul fin al transfi­gurării literare. Dedicaţia de pe interiorul copertei este un veritabil poem în proză, un text memorabil în câteva fraze. Stârneşte interesul, emoţia, acel magnetism care ne atrage spre lectură („Pe aceste frumoase meleaguri au vieţuit străbunii, bunii, părinţii, cu trăirile lor, mai bune sau mai rele, dar, suportând si multe vicisitudini ale vremurilor trăite: secete, molime, năvăliri barbare, participări la războaiele de păstrare a integrităţii teritoriale şi a identităţii, participări la revoltele împotriva asupritorilor interni. Comuna are mulţi eroi, care au udat cu sângele lor câmpurile de luptă, prin jertfele lor lăsând în urmă multă jale, dar şi mândrie patriotică”).

O frumoasă contribuţie este şi a colaboratorilor la ­docu­mentare. Fotografiile ­co­lor aduc în faţa cititorilor chipurile a doi profesori universitari, chipurile unor profesori, învăţători, ingineri, preoţi, funcţionari, adevăraţi fii ai satului. Meritul autorului este de a fi coagulat, într-o lucrare de excepţie, cunoştinţele, gândurile şi sentimentele a zeci de oameni care nu au încăput în paginile de gardă. Toţi au făcut posibilă apariţia cărţii „În memoria bunilor şi străbunilor noştri care au dus greul vremurilor”.

loading...
error: Content is protected !!