Ecoul Adunării „Moldova Europeană” care a avut loc duminica trecută mai este viu astăzi și va fi la fel și multă vreme înainte, fiindcă ceea ce este frumos și edificator rămâne în memorie (colectivă și individuală). Mitingurile organizate de Șor, la Orhei, Bălți și Comrat, au fost uitate și aruncate deja în analele istoriei, fiindcă ceea ce este urât și dezbinător ca apa trece și ca focul arde. Oamenii veniți la adunare din îndemnul inimii și cu gândul la ziua de mâine au cucerit, cu siguranță!, toată lumea, iar protestatarii de serviciu, unii din ei adunați aiurea de prin coclauri și ademeniți cu niște afurisiți de 400 de lei (sau cât ar mai fi fost taxa de data aceasta) nu stârnesc decât repulsie și greață. Și nu vă grăbiți să aduceți argumente de genul „și la mitingurile lui Șor au fost zeci de protestatari”, deoarece nu de aritmetică este vorba, în astfel de cazuri, dar de altceva care nu este la îndemâna oricui.
Apropo, de cifre și de aritmetică/matematică. După ce evenimentul s-a produs și poate fi considerat un succes incontestabil, îmi permit, cum îi stă bine unui „câine de pază”, și două remarce nevinovate și pur subiective. Prima – vociferarea anului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (2030, cel târziu), care mi se pare nițel îndepărtat, or mandatul președintei Maia Sandu se termină peste un an și jumătate și nu se știe ce va fi mai departe și până unde va fi posibil de zăpăcit și corupt (de către unele „partide de opoziție”) alegătorul. Cel puțin, sondajul publicat zilele acestea (chiar dacă eu nu-i dau crezare), demonstrează că Dodon suflă serios în spate, iar ale cui interese reprezintă acesta Dumneavoastră cunoașteți foarte bine. Adică, fierul trebuie bătut cât e cald, fiindcă până în anul 2030 ar putea să se întâmple multe și nedorite. Pe unde mai pui că Republica Moldova la multe capitole nu stă mai prost ca Bulgaria, de exemplu. Este adevărat că trebuie de îndeplinit niște condiții impuse de UE, dar… „a construi Europa la noi acasă” și pe urmă să aderăm îmi zbârâie auzul, fiindcă situația pe interior și pe exterior nu ne permite să facem acest lucru. Și a doua – cei circa 80.000 de oameni prezenți la adunare ar fi putut fi mult peste 100.000 dacă erau permise nu doar drapelele Republicii Moldova și Uniunii Europene, dar și ale partidelor pro-europene. Oricum, la eveniment am întâlnit multă lume care nu se identifică cu partidul de la guvernare și care crede că formațiunea cu care se identifică doamna președinte mai degrabă îi aduce bile negre decât albe (vezi politica de cadre defectuoasă), iar dacă marea de drapele era mai pestriță, oficialii europeni ar fi sesizat că integrarea în UE o doresc nu doar oamenii buni din PAS, dar și altă multă lume bună.
De altfel, multă lume se văicără că numărul celor care se opun visului nostru european este mult prea mare și nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece sau să construim castele din nisip. Chipurile, uitați-vă ce se întâmplă în Găgăuzia sau Transnistria. Este adevărat că există printre noi lume care privește în altă parte, dar unde nu există astfel de oameni? În toate țările membre ale Uniunii Europene sunt forțe care nu-și doresc „globalizarea” și care încă mai visează la ziua de ieri. Bunăoară, priviți ce se face în Ungaria sau la separatiștii din Catalonia… Astfel de teritorii sunt aproape în toate țările europene, drept dovadă fiind faptul că libertatea și democrația încă nu s-au înrădăcinat peste tot ori au luat niște forme perverse. De ce la noi n-ar fi din aceștia? Important este că numărul oportuniștilor și mazochiștilor nu este atât de mare, chiar dacă răutatea și ranchiuna lor „dă peste covată”.
Adunarea „Moldova Europeană” poate fi catalogată nu doar ca un succes de răsunet, dar și ca un imbold la alte acțiuni, la fel de energice și la fel de mobilizatoare, care să convertească vorbele frumoase în fapte pe măsură. Mingea este în terenul nostru, iar faptul că arbitrul este de partea noastră și mai închide ochii la unele „faulturi” și „jocuri de gleznă”, dorindu-ne promovați într-o ligă mai bună ar trebui să ne dea aripi. Dacă vom rata șansa, nu vom avea nici o scuză, iar faptul că deja se vorbește despre introducerea în Constituție a obiectivului de aderare a RM la UE, despre deschiderea cât mai rapidă a negocierilor de aderare și transpunerea rapidă a legislației europene și despre asigurarea interconectării tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană, cum prevede Rezoluția adoptată unanim la 21 mai, înseamnă că nu mai există cale întoarsă și că nostalgicii și acei care reprezintă coloana a cincea nu au nimic de făcut decât să se conformeze situației și să-și asume rolul de căței care latră la caravana care merge înainte. Până una-alta însă, perspectiva mai apropiată a noastră este de a transforma Republica Moldova într-o mare Bulboacă (localitatea unde va avea loc Summit-ul Comunității Politice Europene).
Or, cu siguranță, această adunare a fost o prefață reușită la ceea ce se va întâmpla la 1 iunie, când cei circa 50 de șefi de state și de guverne și înalți demnitari din structurile europene se vor convinge că lozinca „Republica Moldova este Europa și Europa este Republica Moldova” nu este doar un simplu joc de cuvinte…
Text publicat în „Observatorul de Nord”
