Sport

FOTO / Mihaela Brânzea, aur la Europenele de Shito Ryu

Apetență buzoiană pentru artele marțiale

În perioada 18-19 mai 2023, respectiv, 20-21 mai 2023, la Oradea s-a desfășurat a 2-a ediție a Campionatului Mondial de Shito Ryu, respectiv a 9-a ediție a Campionatului European de Shito Ryu pentru copii, minicadeți, cadeți, juniori, seniori și veterani.

Concurența a fost una acerbă, la Campionatului Mondial de Shito Ryu fiind înscriși  450 de sportivi, cu 589 de intrări (la individual), din 24 țări: România, Moldova, Anglia, Italia, Slovacia, Brazilia, Croația, Germania, Republica Dominicană, Grecia, Ungaria, Franța, Portugalia, Armenia, Azerbaijan, Belgia, Bulgaria, Cipru, Tara Galilor, Olanda, Austria, Suedia, Ucraina și Vietnam.

La Campionatului European de Shito Ryu au fost 450 de sportivi, cu 596 de intrări (la individual), din 21 țări: România, Moldova, Anglia, Italia, Slovacia, Croația, Germania, Grecia, Ungaria, Franța, Portugalia, Armenia, Azerbaijan, Belgia, Bulgaria, Cipru, Țara Galilor, Olanda, Austria, Suedia și Ucraina.

Din Lotul Național au făcut parte și doi sportivi buzoieni, Elvira-Mihaela Brînzea (minicadet) legitimată la Asociația „Munteanu Sport Club” și Mihai-Alexandru Stan (junior) legitimat la Clubul Sportiv Târgoviște, pregătiți de profesorul Daniel Munteanu, în colaborare cu prof. Ion Munteanu.

Elvira-Mihaela Brânzea a fost printre performerele lotului național, reușind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la categoria Kata Kobudo Bo, în cadrul Campionatului European. De asemenea, ea a mai adus Buzăului o medalie de argint la Mondiale, în cadrul aceleiași categorii. La Kumite, adolescenta din Buzău a reușit o clasare meritorie, locul V. Deși încă junior, Mihai-Alexandru Stan a concurat la categoria seniori, clasându-se pe locul III, la Campionatul European, secțiunea Kata. Cele două competiții organizate la Oradea s-au numărat printre cele mai puternice, mai ales în ceea ce privește numărul participanților, de după pandemie. Delegația României a fost reprezentată de 180 de sportivi.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker