S-a stins din viață urmașul lui Tzigara-Samurcaș, care a înființat în județul Buzău „Societatea turiştilor români”

S-a stins din viaţă dr. Ion-Tudor Berza, membru corespondent al Academiei Române şi cercetător onorific al Institutului Geologic al României. Academicianul Tudor Berza era urmașul unei familii de boieri cu legături puternice la tronul Moldovei, fiind nepotul lui Alexandru Tzigara-Samurcaș – un apropiat al familiei regale -, care, în 1903, înființează, la Cătina,  Societatea Turiștilor Români. Berza a refăcut la Merei conacul lui  Alexandru Tzigara-Samurcaș pe care acesta îl deținea de la soacra sa, Coralia Boldur.

Ion-Tudor Berza, membru corespondent al Academiei Române și cercetător onorific al Institutului Geologic al României, a fost și un prieten și colaborator apropiat al Muzeului Național de Istorie a României, sprijinind desfășurarea multor expoziții și manifestări culturale organizate de muzeu. El a fost și la Buzău la evenimente culturale deosebite, în special la cele care aveau legătură cu înaintașii săi. Cea mai recentă acțiune la care a participat a fost cea din septembrie 2021 de la Cislău. Atunci Tudor Berzea a fost invitat și a participat la Buzău la evenimentul de lansare a cărţii „Doamna Neaga din Cislău, regina Ţării Româneşti. Legende şi adevăr” şi a altor două volume, „Alexandru Tzigara Samurcaş, amintiri buzoiene. Societatea turiştilor români Cătina 1903. Şi conacul de la Merei, Coralia Boldur” şi „Legende buzoiene, legende râmnicene”.

Legăturile lui Samurcaș, respectiv a lui Tudor Berzea, cu Buzăul sunt evidențiate în volumul „Alexandru Tzigara-Samurcaș. Amintiri buzoiene”. Volumul aparține sociologului Gheorghe  Petcu și a fost realizat cu sprijinul academicianului Tudor Berza, nepotul lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, care i-a pus la dispoziție sociologului buzoian, membru al Uniunii Scriitorilor din România, „Memoriile” ilustrului său înaintaș. Este  o lucrare care pune în lumină această mare personalitate, Alexandru Tzigara Samurcaș, cu rădăcini adânci în familii de boieri ce au dat o mână de ajutor la înfăptuirea revoluției lui Tudor Vladimirescu, personalitate ale cărei amprente au rămas și aici, în județul Buzău.

Din cele cinci volume de memorii ale lui Tzigara-Samurcaș, ce cuprind 1.774 de pagini, sociologul Gheorghe Petcu a cules date despre Buzău,  cuprinse în circa 130 de pagini. Din acele informații reiese că a locuit la conacele soacrei sale Coralia Boldur, de la Cătina, și la conacul de la Merei, care îi revine urmașului său, Tudor Berza.

În 1903, Alexandru Tzigara Samurcaș înființează, la Cătina,   Societatea Turiștilor Români, împreună  cu finul său, Nicolae Iorga (pe care l-a cununat cu a doua soție, Ecaterina Bogdan) și cu Munteanu-Murgoci, Vlahuță, L. Mrazec etc. În 1913 Tzigara-Samurcaș a cumpărat la Merei conacul, spune sociologul Gheorghe Petcu în cartea sa, pentru că apăruseră căile ferate și Gara Monteoru se afla la doi kilometri de conacul lor –  pe care nepotul său,  academicianul Tudor Berza, doctor în geologie și membru corespondent al Academiei Române -, l-a
adus la forma care a fost. „Tudor Berzea a refăcut conacul ca pe vremea bunicilor săi”, spune sociologul Gheorghe Petcu.

Reamintim că Alexandru Tzigara-Samurcaș vine dintr-o familie de boieri cu legături puternice la tronul Moldovei. Mai exact, „el se trage din Zotu Samurcaș, care i-a fost ginere lui Petru Șchiopul, domnitorul Moldovei – care făcea parte din neamul Basarabilor -, înmormântat în Italia, la Florența. Tot înaintașii lui, caimacanii Samurcaș de Craiova, sunt cei care l-au ajutat pe Tudor Vladimirescu în Revoluția de la 1821. Tudor Vladimirescu era mâna dreaptă a acestor Samurcași, care l-au sprijinit să facă prima mișcare înainte de 1848, moment de cotitură foarte important în istorie, pentru că ne-au scăpat de domniile fanariote. Mergând de la Mircea cel Bătrân, de la Vlad Dracul – Vlad Țepeș ,- se ajunge pe filieră până la Alexandru II Mircea, Petru Șchiopul și Mihnea Turcitu, neamul Basarabilor”, detaliază  Gheorghe Petcu arborele genealogic al domniilor cu care au legătură Samurcaș, din momentul în care acest neam s-a înrudit cu domnitorul Petru Șchiopul.

Tzigara-Samurcaș a fost un  apropiat al familiei regale, „atât de apropiat încât  se afla în anturajul regelui și acesta se consulta foarte des cu el. La moartea lui Carol I a fost primul sunat și, împreună cu garda de onoare a regelui, iar Alexandru Tzigara-Samurcaș l-a așezat în sicriu. El a primit, la moartea regelui Carol I, inelul și ceasul acestuia, care avea inscripționat pe capac deviza regelui: «Tot înainte»”, spune Gheorghe Petcu. Alexandru Tzigara-Samurcaș a lucrat ca director al Fundației Universitare Carol I – unde a înființat o mare colecție de diapozitive pe sticlă -,  și a atins faima, în 1906, ca fondator al „Muzeului Național”, nucleul actualului Muzeu al Țăranului Român. Acesta a fost implicat și în amenajarea și păstrarea fondului de artă „Theodor Aman”, și, nu în ultimul rând, și-a pus amprenta asupra acestor meleaguri buzoiene, înființând aici o societate de turism. Istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural, Tzigara-Samurcaș a fost membru al societății literare Junimea, a deținut funcții la Școala Națională de Arte Plastice, la Universitatea din București și, în cele din urmă, la Universitatea din Cernăuți. A fost, de asemenea, secretar al regelui Carol I în timpul tinereții, când locuia la conacele soacrei sale de la Cătina și  la conacul de la Merei.

„Originea familiei era în sudul Moldovei, de la 1.700, de la baza societății”, spunea și Tudor Berza. Acesta mai povestea că străbunicul lui „ajunsese să posede o gospodărie de 300 de hectare, pe care i-o lasă moștenire fiului, Teodor Berza, bunicul meu. Acesta a avut patru copii, mezinul fiind Mihai Berza, dar mult mai puțin priceput, spre sfârșitul vieții rămâne cu mult mai puțin, reușind să le asigure copiilor doar o foarte bună educație. Extravaganțele familiei constau în călătorii în vest cu mașina, activități obișnuite familiilor mai înstărite, cu mii de hectare în proprietate”.

În ceea ce îl privește pe tatăl său, specialist în istoria Evului Mediu, istoricul de talie mondială Mihai Berza, care s-a făcut remarcat prin erudiţie şi prin marea putere de cuprindere a studiilor realizate în peste patru decenii de activitate: de la istoria economiei la cea a ideilor sau de la genealogie la heraldică, în amintirea sa  a rămas ca un om erudit, numit prin Decret regal profesor la Școala de Arhivistică și, în 1948, este transferat la Universitatea din București, pentru ca, după 1960, timp de 15 ani, să conducă  Institutul de Studii Sud-Est Europene. Tudor Berza era cel de-al doilea fiu al lui Mihai Berza; fratele lui mai mare, Alexandru, stingându-se din viață la vârsta de 8 ani, bolnav fiind de leucemie.

Dr. Ion-Tudor Berza, membru corespondent al Academiei Române și cercetător onorific al Institutului Geologic al României, a fost un prieten și colaborator apropiat al Muzeului Național de Istorie a României, sprijinind desfășurarea multor expoziții și manifestări culturale organizate de muzeu.

În timpul vieții  acesta a fost  și director executiv al Fundaţiei Române pentru Democraţie în perioada 1996–2000, și a avut astfel un rol important în construcţia societăţii civile şi a forţelor de opoziţie democratică din perioada post-comunistă. În anii ’90, fundaţia a fost implicată în numeroase proiecte de educaţie a tinerei generaţii, proiecte umanitare, dar şi proiecte de sprijinire a dezvoltării instituţiilor democratice din societatea românească, derulate în colaborare cu Georgetown University, National Democratic Institute (SUA), National Endowment for Democracy (SUA), Fundaţia Hanns Seidel, Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Robert Schuman.