Sport

S-a stabilit ,,careul de ași” al Cupei, faza pe județ. Când sunt semifinalele

Trei echipe din Liga a 4-a și una din Liga a 5-a au rămas în cursă pentru câștigarea Cupei României, faza pe județ, după partidele din sferturile de finală ale competiției, desfășurate miercuri seară. Două dintre meciuri au avut nevoie de prelungiri pentru a-și desemna câștigătoarea. La Luciu, Pescărușul a trecut cu 6-4 de Montana Pătârlagele, în timp ce în derby-ul fazei, oricând chiar și o posibilă finală, Voința Lanurile s-a impus cu 4-3 în fața celor de la Team Săgeata, echipa care a câștigat play-off-ul Ligii a 4-a și a disputat barajul pentru promovarea în eșalonul al treilea. Într-un alt joc, la Aldeni, Phoenix Poșta Câlnău a câștigat la limită, 2-1, cu Știința Cernătești. Surpriza zilei a venit de la Rm. Sărat, acolo unde s-a desfășurat partida dintre Gloria Vadu Pașii și Voința Limpeziș. Victoria a revenit formației de Liga a 5-a, 6-3 în fața uneia dintre cele patru grupări care s-au întâlnit în play-off-ul Ligii a 4-a, Gloria Vadu Pașii. Astfel, Phoenix Poșta Câlnău, Pescărușul Luciu, Voința Lanurile și Voința Limpeziș au rămas cele patru echipe dintre care, la sfârșitul lunii, se va alege câștigătoarea trofeului județean al Cupei României.

• Știința Cernătești – Phoenix Poșta Câlnău 1-2

• Pescărușul Luciu – Montana Pătârlagele 6-4 d.p. (4-4)

• Voința Lanurile – Team Săgeata 4-3 d.p. (2-2)

• Gloria Vadu Pașii – Voința Limpeziș 3-6

Semifinalele, ce se vor disputa, de asemenea, într-o singură manșă, eliminatorie, au loc pe 23 iunie, de la ora 18.00, iar finala este programată pe 30 iunie, de la ora 18.00, la Cernătești.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker