Educație

Reprezentanții Centrului Europe Direct Buzău, jurați în concursul „Idei de afaceri sustenabile“

Reprezentanții Europe Direct Buzău – care are structură gazdă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Buzău -, au făcut parte din juriul concursului „Idei de afaceri sustenabile” organizat de Colegiul  Economic Buzău. 11 echipe de la licee din municipiul și județul Buzău și-au prezentat ideile de afaceri sustenabile, iar acestea au fost despre „Transformarea deșeurilor în energie”, „Haine noi din materiale vechi”, „Încălțăminte nouă din materiale vechi”, „O nouă viață pentru lână”, „Pistă eco pentru biciclete”, „Upcycling”, „Fun catering”, „New Era”, „Green live” și „Agro fruct”.

Ideile de afaceri prezentate de elevi au atins mare parte dintre domeniile economice promovate la nivel european și au vizat: protejarea biodiversității, reducerea emisiilor de carbon, recuperarea și transformarea diverselor produse și mărirea ciclului lor de viață, reducerea deșeurilor printr-o colectare selectivă, recuperarea, refolosirea și transformarea produselor, producerea de energie sigură, durabilă și la prețuri accesibile, tranziția către o energie curată și eficientă, agricultura ecologică, hrană sănătoasă pentru populație și transport eficient, sigur și ecologic.

Juriul a punctat conținutul ideii de afaceri, gradul de sustenabilitate și modul de prezentare. Toate echipele au primit premii și mențiuni.

Colegiul Economic este unul dintre partenerii constanți pe care Centrul Europe Direct i-a avut în activitățile desfășurate. Împreună au desfășurat acțiuni locale, dar și cu parteneri externi. Reamintim aici, ca exemplu în acest sens, proiectul „Keep the forest alive for all your life”, pe care Colegiul Economic Buzău, partener al Europe Direct Buzău l-a derulat împreună cu partenerul său din Grecia GEL Hortiatis, Thessaloniki.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker