Administrație

Reciclarea la Buzău, încă departe de obiectivul propus

O nouă conferință din seria „România Inteligentă”, desfășurată săptămâna trecută, a adus în dezbatere problema colectării deșeurilor, dar și soluții pentru finanțarea unor programe naționale de reciclare. În criza actuală a energiei, deșeurile pot fi transformate într-o resursă importantă, iar pentru a crea mijloacele necesare acestei transformări este posibilă inclusiv accesarea fondurilor europene.

La eveniment au fost prezenți ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, iar din partea administrațiilor locale din România au fost prezenți primarul Buzăului, Constantin Toma, și președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Nici Constantin Damov, președintele Grupului Green, cel mai mare reciclator din România și Europa, nu a lipsit de la eveniment.

Municipalitatea buzoiană pune mare accent pe reciclare și, cu toate că se află pe drumul cel bun, depășind procentul de 12 la sută grad de reciclare, mai este mult de lucru până la atingerea obiectivului de 60 la sută, după cum transmite primarul Toma: „În acest moment, la Buzău desfășurăm o campanie de promovare a reciclării, care se numește «Vrei un oraș curat, reciclează separat», care va avea un caracter de permanență. Dar, reciclarea nu înseamnă să avem doar un oraș sau o țară curată, ci trebuie să reintroducem în circuitul economic materii prime și materiale pe care acum le aruncăm la groapa de gunoi sau aiurea. Legislația este foarte dură în acest domeniu și o vom aplica la Buzău, în spiritul și litera ei, pentru că nu se mai poate altfel. Sunt însă convins că majoritatea buzoienilor înțeleg necesitatea colectării separate a deșeurilor, iar în viitorul apropiat vom fi unul din cele mai bune orașe de locuit din România, din punct de vedere al curățeniei și protecției mediului!”

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker