Rahul SHRIVASTAVA
Ambasador al Indiei în România
Legătura dintre creșterea economică și reforme a fost întotdeauna evidentă. Efectele au fost clare pentru toți în 1991, când s-au reformat părți ale economiei Indiei. Cu toate acestea, o categorie de indieni rămâneau din ce în ce mai mult în urmă. Au constatat că veniturile lor cresc într-un ritm mai lent decât în restul Indiei. Ei au fost împovărați cu reglementări care îi împiedicau să stabilească cele mai bune prețuri pentru roadele muncii lor. Acest grup este cel al fermierilor Indiei. În vreme ce restul Indiei s-a conectat la piețele globale, fermierii indieni nu-și puteau vinde produsele decât în mandisurile lor locale (piețe). Era nevoie de o nouă paradigmă a strategiei politice, care să plaseze veniturile fermierilor în fruntea agendei.
Mai înainte de Independență, politica agricolă a Indiei a fost concepută pentru a menține prețuri scăzute la materii prime și bunuri de consum. India a îndurat secete și foamete în mod regulat. Odată ce India și-a câștigat Independența, a fost necesară concentrarea politicilor pe creșterea producției și pe asigurarea prețurilor avantajoase pentru fermieri. Se crease nevoia pentru piețe mai reglementate, unde fermierii să poată aduce produsele pentru a fi vândute prin licitație deschisă. Constituția indiană a menținut agricultura în sfera de control a statelor. Pentru a proteja drepturile fermierilor, în anii 60 și 70 statele au adoptat actele de Reglementare a Piețelor de Produse Agricole (APMR). Cadrul legal predominant implica faptul că produsele agricole pot fi cumpărate numai de către comercianții înregistrați în zona de care aparținea piața. Aceasta însemna că orice comerciant care nu era înregistrat nu se putea aproviziona de la fermieri, nici măcar în afara granițelor fizice ale curții pieței.
Odată cu trecerea anilor, a început să devină clar faptul că sistemul conceput pentru a proteja fermierii, de fapt, le provoacă daune. Fiecare piață APMC a funcționat precum o entitate independentă, nefiind conectată la nicio altă piață. Intrarea noilor agenți depindea de hotărârea comitetului de piață existent, care adesea nu acorda licențe noilor candidați. Nici numărul piețelor nu era suficient. Acest lucru le-a conferit comercianților și agenților comisionari ai piețelor să aibă o influență substanțială, fermierii fiind la mila lor. Un sistem transparent de stabilire a prețurilor a fost transformat într-un sistem în care prețurile erau stabilite de comercianți și de agenți comisionari.
Piețele APMC au perceput, de asemenea, o serie de taxe și comisioane mandi, crescând costul produsului și reducând încsările obținute de fermieri. Fermierii primeau o cotă mai mică din prețul final plătit de consumatori pe măsură ce între aceștia s-au interpus numeroși intermediari. Acești comercianți și agenți de comisioane au jucat, de asemena, rolul de cămătari percepând rate exorbitante ale dobânzii de la fermieri.
Cu toate că fiecare piață agricolă acționa precum o entitate independentă și, în ciuda câștigului unor venituri substanțiale din taxe și impozite, infrastructura acestor piețe APMC s-a învechit. De asemenea, mediul politic a descurajat investițiile sectorului privat în lanțul rece al agriculturii. Totodată, sistemul a descurajat formarea de legături între fermieri și cei ce procesează și exportă alimente.
Încercările anterioare de reformă, care impuneau statelor să preia conducerea în instituirea modificărilor legislative la propriile lor acte APMC, au dat puține roade. Potențialul pieței naționale electronice pentru agricultură (eNAM) a fost împiedicat de dispozițiile legale aflate în vigoare.
Pe măsură ce producția agricolă a Indiei a crescut și India a trecut de la o țară cu deficit alimentar la una cu surplus alimentar, a devenit clară necesitatea unei noi paradigme politice. Cu toate acestea, vechile procedee au rămas. Mecanismele concepute pentru a proteja fermierii au ajuns instrumente de exploatare.
Pentru a debloca piețele agricole din India și a face ca obiectivul de a dubla veniturile fermierilor să devină realitate, s-a luat deciziile de dereglementare a comercializării în afara zonei fizice a piețelor notificate, de promovare a agriculturii contractuale și de modificare a Legii Esențiale a Mărfurilor. În completarea acestor reforme, a fost lansat Fondul pentru Infrastructură Agricolă cu 1 lakh crore Rs. (aproximativ 15 miliarde de dolari americani) pentru a crea infrastructură aproape de poarta fermelor.
Pe lângă investițiile din infrastructură, se pune un efort uriaș asupra colectivizării fermierilor prin organizații de producători fermieri (FPO) / companii de producători fermieri (FPC), pentru a-și spori puterea de negociere.
Transformând o criză într-o oportunitate, în mai 2020, India a făcut pașii istorici de a elibera fermierii de cătușele artificiale plasate asupra lor prin actele arhaice APMC, prin adoptarea a trei ordonanțe. Aceste ordonanțe au fost instituționalizate în septembrie 2020: Proiectul de Lege Privind Comerțul cu Produsele Fermierilor (Promovare și Facilitare), 2020; Proiectul de Lege Privind Asigurarea Acordului Fermieilor asupra Prețului (Împuternicire și Protecție), 2020; Proiectul de Lege privind Produsele Esențiale (Amendament), 2020.
Aceste proiecte de lege nu demontează structura existentă a piețelor APMC de stat, ci mai degrabă, acestea oferă concurență acestui sistem prin deschiderea unor structuri alternative de comercializare, cumpărare directă și agricultură contractuală. Aceste proiecte de lege nu înlocuiesc nici sistemul de achiziții publice predominant la MSP. Aceste reforme au fost concepute pentru a aborda multe dintre deficiențele predominante de pe piața agricolă și pentru a răspunde cerințelor de reformare a acestui sector, ce au fost enunțate pentru prima dată cu mult timp în urmă.
Obiectivul ambițios al Indiei de „Dublare a veniturilor fermierilor” se bazează în mod esențial pe deblocarea comerțului agricol. Reformele întreprinse în septembrie 2020 asigură exact acest lucru. În ciuda faptului că restul Indiei a fost integrat ca „O singură națiune, o singură piață”, acest lucru nu putea fi mai departe de realitate pentru sectorul agricol înainte de introducerea reformelor în septembrie 2020.
Fermierii din India vor avea acum în sfârșit libertatea de a-și vinde produsele către cine doresc și unde doresc, opțiune care le-a fost refuzată până acum. Piețele APMC se vor confrunta acum cu concurența celorlalte piețe, determinându-i să-și îmbunătățească propria funcționare dacă vor să rămână relevante în zilele noastre. Fermierii nu vor mai fi obligați să plătească o listă lungă de taxe de piață și impozite pentru produsele lor, îmbunătățind astfel randamentul lor. Dezvoltarea infrastructurii în apropierea fermei va reduce pierderile de după recoltare, va îmbunătăți remunerația prin clasificare și sortare și va stimula legăturile cu piețele terminale din industria alimentară, comerțul cu amănuntul și exporturile. Acest lucru va duce, de asemenea, la dezvoltarea unor mecanisme mai bune pentru fermieri de stabilire a prețurilor, ducând la o mai bună plată pentru produsele lor. eNAM își poate îndeplini în cele din urmă potențialul de a servi ca platformă națională de comercializare electronică a produselor agricole.
Agricultura contractuală poate acționa ca o formă de garanție a prețurilor și va stimula legăturile recursive cu sectorul procesării alimentelor. Aceste reforme vor spori, de asemenea, investițiile în sectorul agricol, prin legături recursive mai bune, prețuri garantate și contracte pentru servicii agricole.
Impactul acestor reforme va transforma industria agricolă și alimentară din India. Având în vedere că India procesează doar 10% din produsele sale și deține o cotă de 2,3% din exporturile globale de alimente, ambele sectoare vor primi un imbold foarte necesar cu un regim liberal de achiziții. Stimulentele sunt acum aliniate pentru investițiile din sectorul privat pe întregul lanț rece, reducându-se pierderile după recoltare și asigurându-se prețuri mai bune primite de către fermieri. O mai bună legătură recursivă va asigura o calitate mai bună a produselor, ceea ce va permite Indiei să capteze o cotă mai mare din piețele globale de export. Ocuparea forței de muncă în sectorul de prelucrare a alimentelor va crește și acest lucru va pune India pe calea către a deveni principalul exportator de alimente din lume, menținând în același timp siguranța alimentară a Indiei.
Timp de aproape două decenii, a fost clar că erau necesare reforme urgente în comerțul agricol pentru a spori bunăstarea fermierilor din India. Datorită structurii federale a Indiei a însemnat că statele trebuiau să preia inițiativa în instituirea acestor reforme. Cu toate acestea, în ciuda tuturor dovezilor care indică necesitatea reformelor, ritmul întreprins de state a fost schimbător și lent, ceea ce a „surprins” Comitetul Permanent pentru Agricultură din cadrul celui de-al 17-lea Lok Sabha. A fost necesară o acțiune decisivă și puternică pentru a îndeplini aceste cereri de lungă durată, în interesul publicului larg. De prea mult timp, fermierii indieni au fost reținuți prin crearea unor limite artificiale. Reformele întreprinse oferă în cele din urmă libertate fermierilor din India.
