Monden

Designerul buzoian Antonia Nae, din nou premiată la Soiree de la Mode

  • A 24-a ediție a evenimentului a fost dedicată celui mai mare fotograf de modă din istorie, iar creațiile designerilor au readus la viață fotografiile sale.

Constantă în talent, premiată pe merit la a doua ediție consecutivă! Este vorba despre designerul buzoian Antonia Nae care, ca și la ediția 23, cea din vară, a câștigat același premiu în cadrul Soiree de la Mode, singurul eveniment de fashion care a rezistat pandemiei. Desfășurată la finalul lunii noiembrie, ediția a fost dedicată celui mai mare fotograf de modă, Helmut Newton, cel care a transformat Parisul într-o capitală a mo­dei. Fotografiile lui provocatoare, chiar erotice, cu substrat sado-masochist, au ajuns pe co­per­țile unor publicații ca Vogue sau Har­per’s Bazaar.  Prezentarea de modă a avut însă câteva reguli schimbate. Au fost doar zece designeri și zece modele. Totul a avut loc online. „A fost sub forma unui video fashion show și e posibil să ajungă la un număr cât mai mare decât celelalte producții, în sensul că atunci erau 100, 500 de oameni în sală și nu știu câte mii care vedeau în regim de livestreaming. Am putut folosi niște spații pe care, altfel, în momentul în care aveam public, erau greu de folosit”, a declarat analistul de modă Alin Gălățescu. Tot el mai precizează că există și dezavantaje, aceleași pe care le reclamă și artiștii: „Nu ai publicul pe care să îl simți, cu care să vibrezi, să empatizezi, să simți această relație univocă de energie. Și de asta ne e dor tuturor”, a mai completat analistul.

La ediția precedentă, excentricul designer britanic Alexander McQueen, Frida Kahlo, Oscar de la Renta, Zaha Hadid, Karl Lagerfeld, Victor Hugo și roma­nul Mizerabilii, au au ispirat-o pe buzoianca Antonia Nae, organizatorii declarând-o câș­tigătoarea Premiului Elysée 2020.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker