Actualitate

Recensământul populației: câți buzoieni s-au autorecenzat

Recensământul Populației și Locuințelor, cel mai important eveniment social al anului, a debutat pe 14 martie, pentru prima dată în istorie sub o nouă formă, online. Procesul se va derula până în 15 mai, după care, timp de două luni, vor fi colectate date pe teren, de la cei care nu au completat chestionarele online, sau dacă acestea au fost invalidate. Ținta Institutului Național de Statistică este ca 35 la sută din totalul populației estimate a României să completeze chestionarele de autorecenzare online, până pe 15 mai, atunci când este termenul limită al procedurii.

În primele cinci săptămâni ale perioadei de autorecenzare pentru recensământul populației și locuințelor 2021 (14 martie – 17 aprilie 2022) au fost completate 3.950.031 chestionare la nivelul întregii țări. Primele zece locuri în privința numărului chestionarelor completate sunt ocupate de municipiul București (332.387) și județele Brașov (159.714), Cluj (155.688), Prahova (139.455), Timiș (138.905), Bihor (129.590), Iași (123.918), Argeș (121.733), Mureș (118.135), Constanța (116.006).

La nivelul județului Buzău au fost completate 93.188 chestionare. Dintre acestea, 30,2 la sută au fost din mediul urban, iar 69,8 la sută din mediul rural. Buzăul nu este singurul județ care întregistrează această diferență dintre sat și oraș. Sunt 30 de județe în care autorecenzarea în mediul urban este mai mică, comparativ cu cea de la sat. Mai mult, aproape 60 la sută din cele aproape patru milioane de chestionare finalizate până acum la recensământul populației au fost completate de persoanele din mediul rural, spune șeful Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei. În viitor, culegerea datelor din teren va fi cel mai probabil eliminată.

Cele mai multe chestionare completate în această perioadă în județul Buzău au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată, respectiv 76,7 la sută dintre buzoieni, în timp ce un procent de 23,4 la sută au făcut autorecenzarea pe cont propriu.

În data de 17 aprilie au fost completate doar 1.950 de chestionare la nivelul întregului județ. În săptămâna 11-17 aprilie numărul chestionarelor a fost în scădere, pornind de la 4.210 pe zi și ajungând la 1.950.

Tudorel Andrei

Chiar dacă, în funcție de numărul chestionarelor completate, Buzăul se situează pe locul 20 la nivel național, având în vedere populația județului, procesul de autorecenzare merge bine, apropiindu-se de pragul de 30 la sută. „Nu pot să nu remarc că procesul de autorecenzare merge foarte bine în județele Botoșani, Teleorman, Brașov, Arad, Dâmbovița, Buzău, Bihor, ca să enumăr doar câteva dintre ele. Avem județe cu aproape 30 la sută procent de autorecenzare, iar Botoșaniul, județul-record, are peste 30 la sută”, a precizat Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, potrivit știripesurse.ro.

De asemenea, Tudorel Andrei a mai menționat că în anumite reședințe de județ care sunt și centre universitare, gradul de autorecenzare este unul foarte mic. Este vorba despre Iași, Bacău, Alba-Iulia, Suceava, acolo unde  autorecenzarea este sub așteptări, comparativ cu celelalte centre universitare din țară.

Recensământul va oferi datele necesare pentru calcularea anuală a numărului exact al populației rezidente din fiecare localitate, așa cum o cer normativele europene. De asemenea, se va putea stabili mai exact și numărul rezidenților români plecați pentru o perioadă mai mică de 12 ani în străinătate.

Reamintim că autorecenzarea se poate face pe www.recensamantromania.ro  sau pe www.autorecenzare.insse.ro. Pentru cei care nu au dispozitive conectate la internet sau nu știu să utilizeze un astfel de instrument, autorecenzarea se poate face în punctele de autorecenzare asistată stabilite de fiecare primărie din țară.

Angajatorii au obligaţia de a le acorda angajaților care prezintă codul eliberat de platformă o zi liberă. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării, respectiv, până cel târziu în luna mai a anului 2023, de comun acord angajat-angajator. Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de platforma informatică a site-ului recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ.

Pentru prima dată în istoria recensămintelor, Institutul Național de Statistică a decis ca Recensământul Populației și Locuințelor să aibă loc doar digital, fără celebrele formulare pe hârtie. O primă etapă, cea a autorecenzării, a început pe 14 martie. Este o premieră de care pot profita, conform legii, toți românii cu contract de muncă, indiferent că sunt de la stat sau de la privat, și care aleg să se autorecenzeze în perioada 14 martie – 15 mai. În această etapă, are loc, simultan, și autorecenzarea asistată, când cei care vor să se autorecenzeze, dar întâmpină dificultăți, o pot face cu ajutorul unui recenzor la un terminal pus la dispoziție de fiecare primărie din România.

A doua etapă este recensământul obișnuit, dar care vine și ea cu o premieră: recenzarea va fi făcută de către recenzori pe tabletă. Această etapă are loc în perioada 16 mai – 17 iulie 2022, când recenzorii vor merge doar în acele locuințe în care nu s-a făcut autorecenzarea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker