Administrație

De ce nu avem medici la Buzău

Prezent, săptămâna trecută, pe șantierul de la Spitalul Județean, acolo unde Unitatea de Primiri Urgențe va fi extinsă, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a fost întrebat și despre lipsa medicilor din spitalele buzoiene. Acesta a oferit mai multe explicații pentru care medicii nu se înghesuie să vină la noi, aruncând vina pe legislația actuală.

Neagu a spus că nu este de ajuns ca spitalele de stat să fie dotate cu aparatură modernă sau ca veniturile angajaților acestora să fie la un nivel decent, ci legislația actuală trebuie modificată, astfel încât medicii să nu mai poată pleca atât de ușor în mediul privat. Spitalele private oferă numeroase beneficii, iar medicii aleg să profeseze în astfel de unități, lăsând goluri de personal medical în secții foarte importante din spitalele de stat.

Petre Emanoil Neagu

„Nu există o criză a medicilor la Buzău sau la Gherăseni sau la Nehoiu. Există o criză a medicilor la nivel național. Nu este totul să asiguri niște venituri decente, nu este totul să aduci sau să utilezi spitalele cu aparatură de ultimă generație, mai există o poveste pe care trebuie s-o recunoaștem dar nu vrea nimeni: dacă nu schimbăm legislația, nu o să avem niciodată medici care să rămână, pentru că sunt tentați de mediul privat, ăsta este adevărul. Avem o mare problemă pe povestea asta, mă repet, nu am nimic cu actul medical care se efectuează în privat, este foarte bine, pentru că noi, cetățenii, avem mai multe variante, dar trebuie reglată o poveste”, a declarat Neagu.

Petre Emanoil Neagu mai este de părere că sarcina reglementării revine responsabililor de la guvernare sau a Ministerului Sănătății, care trebuie să găsească soluția de compromis pentru ca medicii să nu mai plece cu atâta ușurință din sistemul de stat, dar fără a le fi îngrădite drepturile, pentru a nu deveni o măsură abuzivă. În condițiile în care o astfel de rectificare nu se va face, nici medicii nu își vor opri exodul către spitalele private, lăsându-le pe cele de stat fără personal.

„Statul român, așa cum este el, bun pentru unii, rău pentru alții, totuși a făcut investiții materiale, spirituale, umane și așa mai departe. Dacă cineva care va fi la guvernare sau la Ministerul Sănătății nu va reuși să ia taurul de coarne, să vină foarte clar, să dea o legislație foarte clară, repet, nu să îngrădească anumite drepturi ale medicilor, dar înainte să ceri, trebuie să și oferi, altfel, suntem într-un «du-te, vino»”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

Numeroasele concursuri de angajare organizate de către Spitalul Județean au rămas aproape fără niciun rezultat, iar unitatea spitalicească scotea la concurs 15 posturi vacante la începutul lunii martie. Secțiile cu deficit de medici erau Cardiologie, Neurologie, Pediatrie, Oncologie, Radiologie și Medicină generală.

Un comentariu

  1. Sustin ideea obligarii medicilor care si-au facut studiile pe banii statului sa presteze o perioada de timp in sistemul de stat.
    Durata acestei perioade poate fi stabilita functie de costurile pregatirii specialistului respectiv. Cine refuza sa presteze la stat sau presteaza doar partial sa achite contravaloarea studiilor , total sau partial !
    Parerea mea , care nu conteaza ! 🙂

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker