Actualitate

Razie la 3 treceri la nivel cu calea ferată, lăsată cu zeci de amenzi și permise suspendate

Zeci de șoferi care au încălcat regulile rutiere vor trebui fie să scoată bani din buzunar, fie să lase o perioadă permisele de conducere în custodia polițiștilor, după o acțiune punctuală a Poliției Rutiere pentru reducerea accidentelor rutiere care s-ar putea produce pe fondul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, care a avut loc marți, între orele 10.00-16.30, în colaborare cu Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău. Polițiștii rutieri au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată în localităţile Stâlpu, Valea Râmnicului şi Bâhacu.

Activitatea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente. În acest context au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi un permis de conducere pentru depășire.

În cadrul acţiunilor desfăşurate pentru disciplinarea participanţilor la trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării trei permise de conducere.

48 dintre abateri au fost comise de şoferi care nu au respectat limitele legale de viteză, iar trei conducători auto au predat permisele din cauza vitezei cu care şi-au condus autovehiculele.

Sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate conducătorilor auto care au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (6), nu au utilizat centura de siguranţă (15) dar și pentru alte abateri(11).

Alte 17 permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru depășire neregulamentară, dar şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, pentru abaterile constatate în trafic polițiștii au sancționat 6 bicicliști și 11 pietoni.

Reamintim prevederile legale referitor la trecerea la nivel cu calea ferată: 

 

“O.U.G. 195/2002R – Codul Rutier, prevede:

Art. 60. (1) Participanţii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.

H.G. 1391/2006 – Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, prevede:

Art. 69.  (1) Trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere sau semibariere se semnalizează, după caz, cu indicatoarele Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere sau Trecere la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere, însoţite de indicatorul Oprire.

(2) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă prevăzută cu instalaţii de semnalizare automată fără bariere, interzicerea circulaţiei rutiere se realizează, optic, prin funcţionarea dispozitivelor cu lumini intermitent-alternative roşii şi stingerea semnalizării de control reprezentate de lumina intermitentă albă şi, acustic, prin emiterea de semnale sonore intermitente.

Art. 71.  (1) Semnalizarea de interzicere a circulaţiei rutiere se consideră realizată chiar şi numai în una din următoarele situaţii :

  1. a) prin aprinderea unei singure unităţi luminoase a dispozitivului cu lumină intermitent-alternativă roşie;
  2. b) prin funcţionarea sistemului sonor;
  3. c) prin poziţia orizontală a unei singure semibariere.

(2) Circulaţia rutieră se consideră de asemenea interzisă şi în situaţia în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.

Art. 136. (1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă şi să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.

(2) La traversarea căii ferate, pietonii sunt obligaţi să se asigure că din stânga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.

Art. 138.  (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

  1. a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
  2. b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
  3. c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.

(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire, ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau ridicare”- IPJ Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker