Actualitate

Cum a scăpat de închisoare o pictoriță din Buzău, unul dintre cei mai căutați infractori în 2015

În 2015, era unul dintre cei mai căutați infractori români, însă lucrurile s-au schimbat între timp pentru o pictoriță buzoiancă, condamnată la închisoare cu executare după ce a condus mașina fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Sonia Maria Dinu, absolventă a Liceului de Artă „Margareta Sterian“ din Buzău și a Universității Naționale de Arte București, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost dată în urmărire generală în 2015, având de executat o pedeapsă de 7 luni de pușcărie pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, având ultimul domiciliu în municipiul Buzău, a fost condamnată definitiv, în 2014, la închisoare pentru că a condus un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Înainte ca decizia intanței să rămână definitivă, Sonia Maria Dinu a plecat din România,  sustrăgându-se executării pedepsei cu închisoarea. Inițial, ea a fost condamnată cu suspendare, însă, se pare, a încălcat condițiile impuse de instanță, ceea ce i-a atras o pedeapsă mai dură – condamnarea cu executare.

După un timp, autoritățile din România au identificat-o în Canada, însă s-au lovit de refuzul autorităților canadiene de a o extrăda. Între timp, fapta s-a prescris, i-ar sentința nu a mai putut fi pusă în executare, astfel că pictorița buzoiancă este un om liber în acest moment.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker