Sport

Punctele se duc, Mihalcea îşi face praf jucătorii

Gloria Buzău – Progresul Spartac 0-0

Se înmulţesc piedicile pe care Gloria şi le pune de una singură în drumul spre play-off-ul eşalonului secund. Echipa buzoiană a terminat la egalitate, 0-0, cu nou-promovata Progresul Spartac, luni seară, în Crâng, în penultimul meci al etapei a 11-a, a doua remiză albă consecutivă după cea de la Timişoara.

Antrenorul Gloriei s-a arărat exasperat la final, la propriu, de imensele faze de la finalizare de care elevii săi şi-au bătut joc, căzând în genunchi de câteva ori, din cauza modului indolent în care au tratat jucătorii săi ocaziile. Un meci tensionat, cu o abordare timorată. Am intrat timoraţi, a fost o primă repriză proastă, fără pic de atitudine; şi numai pe asta m-am concentrat, pe ati-tudine şi dezinvoltura de a juca. A doua repriză a fost controlată clar de noi, dar haotic. Chiar şi aşa, puteam să înscriem.

E destul de greu să spun cum se explică un astfel de joc, dar vom avea un răspuns zilele următoare. Poate suntem prea tensionaţi de obiectiv şi de faptul că, în cazul în care am fi câştigat, am fi ajuns în primele şase echipe. Plus decizii proaste luate în momente cheie, dar nu ar trebui să ne gândim la asta. Trebuia să avem atitudine şi să arătăm că suntem superiori pe teren. Mă aşteptam la altă atitudine, lucrul acesta a fost discutat toată săptămâna. Ştiam că întâlnim o echipă care joacă fotbal, construieşte, am vrut să punem presiune, dar nu am reuşit. Nu am reuşit nimic din ce ne-am propus în prima repriză, iar în a doua repriză am fost mai periculoşi. Nu îmi explic tensiunea, frica de a juca fotbal. Am jucat cu Botoşani şi am avut dezinvoltură, poate pentru că nu a contat în campionat, dar azi… ne va fi greu! Dacă jucătorii nu vor avea maturitate, ne va fi greu să atingem obiectivul, a spus Adrian Mihalcea la finalul partidei cu Progresul Spartac.

Etapa viitoare, marţi, 1 noiembrie, Gloria o va întâlni în deplasare pe Oţelul Galaţi.

GLORIA: R. Stoian (cpt.) – Oteliţă, Wiktorski, Marku, Sălceanu – Trebotic (18 Gaitan), A. Lopez – Al. Munteanu (46 Dudu), Boiciuc (46 Cr. Ciobanu), Blejdea (70 Val. Munteanu) – Val. Alexandru. Antrenor: Adrian Mihalcea.

PROGRESUL: Ciontoş – Parfeon, A. Grigore, Leafu, Florică (60 Petcu)  – E. Lixandru (78 M. Andrei), I. Costea (80 Oct. Nedelcu) – I. Tudorache (43 Al. Diţu), M. Şandru, Sil. Matei – Visic (80 M. Dumitru). Antrenor: Andrei Erimia.

Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte).

Liga a 2-a – Etapa a 11-a

  • CSM Slatina – Politehnica Iaşi 1-0
  • Csikszereda Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa 3-0
  • Ripensia Timişoara – Unirea Constanţa 4-0
  • Concordia Chiajna – Viitorul Tg. Jiu 2-0
  • Unirea Dej – FC Braşov 2-1
  • Metaloglobus Bucureşti -Dinamo Bucureşti 1-2
  • Minaur Baia Mare – CSC Şelimbăr 3-0
  • Unirea Slobozia – Politehnica Timişoara 0-0
  • Steaua Bucureşti – Oţelul Galaţi – marţi seară

Clasament

  1. UNIREA DEJ 24 p.
  2. Steaua 23 p.
  3. Oţelul 21 p.
  4. Csikszereda 20 p.
  5. Poli Iaşi 20 p.
  6. Slobozia 19 p.
  7. Slatina 18 p.
  8. Gloria 18 p.
  9. Chiajna 16 p.
  10. Şelimbăr 16 p.
  11. Dinamo 16 p.
  12. FC Braşov 13 p.
  13. Dumbrăviţa 13 p.
  14. Progresul 12 p.
  15. Viitorul Tg. Jiu 12 p.
  16. Minaur 12 p.
  17. Ripensia 11 p.
  18. Constanţa 9 p.
  19. Timişoara 7 p.
  20. Metaloglobus 4 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker