Actualitate

Pui de căprioară rătăcit prin Crâng

Un buzoian a găsit un pui de căprioară în Parcul Crâng în această dimineață și l-a predat Poliției Locale. Cel mai probabil, puiul s-a rătăcit și a ajuns pe una dintre aleile parcului, unde a fost găsit de buzoian și dus la fostul sediu URBIS.

O echipă a Poliției Locale a preluat puiul de căprioară și l-a predat reprezentanților Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Buzău. Deși autoritățile au lăudat gestul buzoianului care a încercat să salveze animalul, aceștia transmit că astfel de acțiuni nu sunt recomandate, iar cea mai bună decizie este aceea de a anunța autoritățile, fără a muta locul puilor.

„Astăzi, în jurul orei 09.20, la dispeceratul Poliției Locale Buzău a sunat dl. P.D. care a anunțat că a găsit în Crâng un pui de căprioară și a venit cu el la fostul sediu URBIS. La fața locului a fost direcționată o patrulă de Poliție Locală, care a preluat puiul de căprioară și a luat legătura cu AJVPS Buzău, predând ulterior puiul către reprezentanții acestei instituții. Mulțumim dl. P.D. pentru faptul că a intervenit pentru salvarea acestui pui de caprioară, dar recomandăm ca, pe viitor, cetățenii care se vor confrunta cu o astfel de situație, să apeleze autoritățile fără a muta locul puiuților”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker