Faptul că mai multe formațiuni politice s-au grăbit să-și publice listele pentru alegerile parlamentare anticipate vorbește despre aceea că scrutinul din 11 iulie era așteptat de multă lume (poate, mai puțin de acei care credeau că nu există Dumnezeu pe lume și că ei sunt dumnezeii care taie și spânzură pentru a-și potoli propriile pofte și orgolii), iar acesta ar putea să însemne mană cerească pentru unii și cântecul de lebădă pentru alții. Sunt convins că fiecare dintre Dumneavoastră a analizat listele deja prezentate (din partidele mai „răsărite” încă nu și-au prezentat ofertele PPDA, Partidul Schimbării și PDCM) pe toate fațetele și a pus pe hârtie fel de fel de scenarii, lucru pe care îl voi face și eu, în cele ce urmează, dar cu două precizări obligatorii: unu – nu luați în calcul „socotelile” mele și nu vă supărați dacă acestea nu coincid cu ale Dumneavoastră, și doi – din start, în postura mea de alegător de dreapta și unionist convins, îmi exprim nemulțumirea de faptul că pe acest segment (aflat într-o creștere spectaculoasă) nu s-a putut încropi o listă de mai mare dragul, or în multe partide sau blocuri electorale (multe dintre care nu vor ajunge în parlament) se regăsesc oameni care chiar ne-ar merita votul și care ar putea să transforme legislativul de la Chișinău dintr-un circ cu clovni într-o instituție respectabilă.
Așadar, în opinia mea, partidele/blocurile care deja s-au înscris în cursă, dar și acelea care sunt pe cale să o facă, se împart în patru categorii. Prima, compusă din doar două formațiuni – PAS și PSRM/PCRM, care sunt aproape convinse în victoria finală, care nu prea doresc să aplece urechea la ce spun alții și ard podurile; a doua – partidele mai vechi sau mai noi, dar fără nici o șansă gen PACE (cunoscut ca partidul lui Cavcaliuc), PDCM (cunoscut ca partidul lui Chicu) sau Partidul Schimbării (lider Ștefan Gligor) și care participă la astfel de campanii fie pe motiv că le place principiul olimpic „Importantă este participarea, dar nu victoria” sau se complac în rolul cocoșului care aleargă după găină cu gândul că „dacă n-o ajung, măcar mă încălzesc”; trei – partidele unioniste gen PUN, Democrația Acasă sau BLOCUL AUR, care virtual au un bazin electoral de circa 35-40 de procente, dar în realitate ar putea să rămână la pragul de trecere, fiindcă reprezintă cel mai bine ceea ce se numește rânza moldovenească/românească și patru – partidele cu șanse de a accede în parlament gen PPDA, Partidul Nostru sau Congresul Civic, formațiuni care, în virtutea circumstanțelor, ar putea deține voturile de aur și, implicit, ar avea motive să furnizeze candidatura viitorului prim-ministru. Or, precum este rău soldatul care nu visează să devină general, la fel de obraznic/nerușinat/impertinent/cinic este partidul care nu visează să ocupe funcții înalte cu un număr mic de voturi. Există, cu siguranță, și partide, și politicieni care nu se încadrează în aceste patru categorii și care ne vor mozoli ochii în următoarele săptămâni, dar ar fi prea din cale-afară să le dăm și lor șanse, fiindcă… nu toată musca face miere și nu tot ce zboară se mănâncă.
În situația creată se „întrezăresc” două entități, cărora le va fi greu să manevreze și să aleagă cea mai reușită modalitate de comportament și de luare a deciziilor. În primul rând, aceasta se referă la PAS și PSRM/PCRM, care ar putea să aibă nevoie și de voturile altora pentru a avea majoritatea care să le permită să facă schimbarea (în bine sau în rău, rămâne de văzut). În această ordine de idei, mai gravă mi se pare situația în care se vor afla socialiștii și comuniștii, deoarece nu cred că Tcaciuc sau Usatâi vor ierta bădărănismul lui Voronin și Dodon. Rămâne Partidul Șor, dar am impresia că acesta are șanse mici să treacă pragul electoral. La rândul său, PAS este într-o situație mai bună, dar pentru a se vedea cu sacii în căruță formațiunea ar putea fi nevoită să cedeze funcția de prim-ministru unui personaj „pe care nu-l înghite”. În al doilea rând, într-o situație dificilă vor fi alegătorii (pentru a câta oară!), care nu vor ști cum să voteze pentru a mări șansele PAS-ului. Personal consider că, pentru a nu avea păreri de rău pe data de 12 iulie, ar fi bine să „împingem” și să „tragem de urechi” în parlament unul din cei trei – PPDA/PUN/AUR, care ar putea să ne demonstreze că totuși sunt mai aproape părinții, decât dinții.
Apropo, despre alegători. Fără îndoială, marea noastră speranță este diaspora, care a făcut diferența la alegerile prezidențiale și ar putea să o facă și acum. De altfel, să nu uităm și de alegătorii din Transnistria, care știm noi cum votează…
