Sport

Probă de foc chiar la debut! Chiruț începe cu derby-ul Gloriilor

Gloria Bistrița – Gloria Buzău, sâmbătă, de la 17.00

Nicio pauză între tur și retur, astfel că în Liga Națio­nală de handbal feminin este în desfășurare prima etapă din partea a doua a campionatului, cu trei meciuri disputate deja în devans. Cu un nou antrenor principal, Adrian Chiruț, aflat la prima experiență din carieră în handbalul feminin, Gloria are un start de retur crâncen, iar primul examen al antre­norului sucevean va fi la Bistrița, împotriva celeilalte Glorii din Liga Națională.

Una dintre marile dezamăgiri ale actualului sezon, doar locul 10 și departe de o clasare europeană, Bistrița încearcă un tur de forță în partea a doua a campionatului. Cu al doilea buget din Liga Națională (3 milioane de euro) după CSM București, formația ardeleană anunța un an de excepție, după o  campanie de transfe­ruri impresionantă, în fruntea listei fiind chiar antrenorul principal, danezul Kim Rasmussen, tehnician cu care echipa Primăriei Capitalei cucerea Liga Campionilor în 2016. Un alt nume cu greutate venit vara trecută la Bistrița a fost golgeterul campionatului trecut, sârboaica Jovana Kovacevic, transferată de la Baia Mare. Bistrița a reușit să dea o lovitură chiar și Buzăului, după ce a ajuns la un acord cu internaționala Ana Maria Iuganu. Cum rezultatele n-au fost pe măsura investițiilor și a așteptărilor, Rasmussen a fost demis, echipa a revenit sub comanda lui Horațiu Pașca, iar lotul s-a întărit cu internaționala Bianca Bazaliu.

În tur, la Sala Sporturilor, ca proaspătă deținătoare a Cupei și Supercupei României, formația buzoiană a învins Bistrița cu 25-23, după un meci în care Rasmussen a acuzat maniera de arbitraj. „Gloria își dorește să prindă cupele europene, este un obiectiv corect ținând cont de finanțare, va fi greu să îl îndeplinim, dar cu multă muncă și meciurile luate pas cu pas, există șanse chiar mari. Campionatul este lung, mai este și Cupa. Am un program complicat, primele trei jocuri sunt infernale, dar pentru mine acest lucru este o provocare”, a spus noul antrenor al Gloriei în momentul preluării oficiale a echipei buzoiene.

Liga Națională –  Etapa a 14-a

  • Știința București – CSM București 24-32
  • SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea 29-34
  • Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie 34-27
  • HC Zalău – Dunărea Brăila
  • Dacia Mioveni – CSM Slatina
  • Rapid București – CSM Deva
  • Gloria Bistrița – Gloria Buzău

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 34 p.
  2. Rapid 33 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 31 p.
  4. Gloria 25 p.
  5. Cisnădie 24 p.
  6. Brăila 22 p.
  7. Baia Mare 21 p.
  8. HC Zalău 19 p.
  9. SCM Craiova 17 p.
  10. Bistrița 16 p.
  11. Mioveni 12 p.
  12. CSM Slatina 12 p.
  13. Știința 3 p.
  14. CSM Deva 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker