Actualitate

Prins când încerca să mituiască jandarmii

Un buzoian în vârstă de 36 de ani care se afla în carantină după ce fusese depistat pozitiv cu noul coronavirus a fost prins de polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Buzău în timp ce încerca să ofere mită jandarmilor care l-au prins de mai multe ori părăsind domiciliul.

Buzoianul fusese depistat pozitiv Covid-19 pe raza unui stat european și se afla în carantină până pe data de 11 ianuarie. Bărbatul nu a respectat carantinarea la domiciliu, numai în data de 5 ianuarie fiind prins de două ori în timp ce încerca să părăsească domiciliul. Din acest motiv, jandarmii au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. În acel moment, bărbatul în vârstă de 36 ani a decis să le ofere o sumă de bani jandarmilor pentru a-i determina să nu sesizeze autoritățile.  Cei doi jandarmi l-au denunțat şi astfel bărbatul a fost prins în flagrant.

„În data de 05.01.2022, poliţiştii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au prins în flagrant o persoană fără calitate specială, în timp ce oferea o sumă de bani unor lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău pentru a nu fi dispuse măsurile legale de sancţionare în urma constatării încălcării prevederilor deciziei de carantinare la domiciliu ca urmare a faptului că a fost depistat pozitiv infectat cu virusul SARSCOV-2 pe raza unui stat membru al Uniunii Europene”, se precizează în comunicatul remis de D.G.A.-S.J.A. Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker