Actualitate

Primele parteneriate din acest an pentru combaterea violenţei în comunităţile şcolare şi în afara lor

Liceul „Grigore Moisil” a fost vineri, 31 ianuarie, gazda unei reuniuni a profesorilor consilieri educativi organizată de inspectorul şcolar Veronica Trandafir. Invitaţi la această reuniune au fost reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru a discuta cu cadrele didactice despre problema violenţei în şcoli şi pentru a le oferi posibilitatea unei colaborări în baza unui proiect pe care instituţia buzoiană pentru protecţia copilului l-a accesat. Este vorba despre un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional cu Capital Uman 2014-2020, „Venus -împreună pentru o viaţă în siguranţă!”, implementat de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi în cali­tate de beneficiar în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Buzău. Obiectivul acestui proiect este, aşa cum l-a prezentat în faţa cadrelor didactice buzoiene şef serviciu DGASPC Buzău Cristina Niculescu, reducerea nu­mărului de victime ale violenţei domestice.  Cadrele didactice s-ar putea număra printre autorităţile care pot sesiza probleme de această natură care ar apărea în viaţa unor elevi, spune aceasta. De altfel,  reprezentantul DGASPC Cristina Niculescu  le-a reamintit cadrelor didactice despre existenţa telefonului copilului, 0800. 800. 203, cu rugămintea de a-l populariza, având în vedere constatarea că în ultima vreme sesizările pe aceasta filieră au ajuns mai mult din partea autorităţilor locale decât din partea copiilor.

Alături de reprezentantul DGASPC Buzău, la această întâlnire s-a aflat şi  Anda Zidărescu, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Asistenţilor Sociali (AsproAS), pentru a le oferi cadrelor didactice posibilitatea de a colabora cu vo­luntarii asociaţiei pentru realizarea unor activităţi cu elevii în vederea prevenirii şi combaterii vioolenţei domestice.

De vorbă cu cadrele didactice a stat şi psihologul Monica Săcuiu, în calitate de reprezentant al Centrului pentru Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Buzău. Colaborarea dintre şcoală şi CEPECA Buzău s-a concretizat şi în anii anteriori sub forma a numeroase proiecte în care au fost implicaţi elevii, în special liceenii, unii dintre ei având şi statut de voluntar în proiectele acestei instituţii. „Reprezentanţii CEPECA au transmis câteva informaţii de implementare a  unor acţiuni educative de prevenire a consumului de etnobotanice în rândul ­po­pulaţiei şcolare”, a explicat inspectorul şcolar Veronica Trandafir prezenţa invitaţilor acestei instituţii partenere la reuniunea trimestrială a profesorilor consilieri educativi.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker