Primarul Sorin Cîrjan: Susțin un OM!

Mesaj inedit de susținere a candidatului Partidului Social Democrat la funcția de președinte al României, premierul Marcel Ciolacu, din partea primarului municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan. Acesta a postat pe pagina sa oficală de Facebook un text intitulat „Susțin un OM!”, pe care îl reproducem în cele ce urmează:
„Îmi doresc să fiu reprezentat de un președinte care să-și iubească țara și neamul, un președinte care să simtă și să trăiască românește!
Nu mai vreau președinți jucători, care își instigă semenii la ură și care îi împarte în buni și răi, după cum interesele de partid o cer! M-am săturat de președinți certăreți, care se izolează la Cotroceni și trăiesc după propriile reguli, departe de oameni și de interesele acestei țări.
Îmi doresc un președinte care să transmită bunătate, înainte de orice! Să fie empatic cu oamenii și probleme lor, să construiască proiecte de țară împreună cu ei și pentru ei, să știe să asculte, să tacă și să vorbească fără să jignească, să amenințe sau să mintă.
Îmi doresc un președinte care are gândul la Dumnezeu, care înțelege rostul familei și al educației, un președinte lider peste români și nu un stăpân peste țară. Îmi doresc un președinte care să inspire tinerii să rămână și să trăiască în patria lor si să ne redea speranța și încrederea în viitor!
Cunosc un OM care poate face toate acestea, îl cunoașteți și dumneavoastră și mare parte dintre români! Este actualul premier al Guvernului României, un om care indiferent ce funcție a ocupat, de vicepremier, președinte al Camerei Deputaților, parlamentar sau viceprimar al Buzăului, a găsit calea spre dialog și colaborare cu toți adversarii politici! Nu este perfect, cum el însuși afirma, dar nu a dezamăgit niciodată și nu și-a făcut de rușine numele și colegii de partid!
Susțin un OM, un OM ca cei mai mulți dintre noi, un bun român și cu credință în Dumnezeu!”, a scris pe Facebook primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.



