Administrație

Primăria municipiului Buzău, campanie de colectare deșeuri electrice și voluminoase

În perioada 18 octombrie – 20 noiembrie, în contextul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice și Electronice, locuitorii municipiului Buzău pot colecta, separat, deșeurile electrice și cele voluminoase. Primăria municipiului Buzău, împreună cu RER SUD, GreenWEEE și ECOTIC organizează această campanie dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a deșeurilor voluminoase. Cei care vor să se implice activ în protecția mediului trebuie să știe că în cadrul acestei campanii beneficiază de preluarea gratuită de la domiciliu a deșeurilor electrice și a celor voluminoase. Buzoienii trebuie să sune la numărul 0374. 885.690, de luni până vineri, în intervalul orar 7.00-14.00, pentru a solicita reciclarea.

Colectarea deșeurilor se va realiza în funcție de zonă, au precizat responsabilii campaniei la o conferință de presă, organizată, luni la prânz, la Primărie. Astfel, în perioada 18-22 octombrie se preiau comenzile pentru Zona Centrală (Bazar, Obor), Cartier Unirii Centru (intersectia Str. Patriei/Bd. Unirii – Str. Obor/Bd.Unirii), Cartier Democra­ției/Caraiman, Cartier Nicolae Titulescu, Cartier Nicolae Bălcescu, Cartier Orizont, urmând ca în data de 23 octombrie să fie colectate deșeurile electrice și voluminoase.

În intervalul 25-29 octombrie se vor prelua comenzile call center pentru Cartier Episcopiei (Micro 3), Cartier Unirii Nord, Cartier Constituției, Cartier Transilvaniei, Cartier Simileasca, Cartier Crâng, Micro 14, Zona Simila – Tiglari, iar deșeurile vor fi colectate în data de 30 octombrie.

În intervalul 1-5 noiembrie se vor prelua comenzile call center pentru locuitorii din Cartier Broș­teni, Cartier Dorobanți 1, 2 și Extindere, Cartier Horticolei, Cartier Al. Marghiloman, Cartier Micro 5, iar pe 6 noiembrie se vor colecta deșeurile.

În perioada 8-12 noiembrie se preiau comenzile call center pentru buzoienii care locuiesc în Cartier Independenței, Cartier Gării, Cartier Unirii Sud (intersecția Str. Patriei/ Bd. Unirii, Calea Eroilor /Bd. Unirii), iar pe 13 noiembrie vor fi colectate deșeurile.

În ultima etapă a campaniei se vor prelua comenzile call center în intervalul orar 15-19 noiembrie pentru locuitorii din Cartier Poștă, Cartier Mihai Viteazu, Bd. Industriei, iar pe 20 noiembrie vor fi colectate deșeurile. Trebuie menționat că solicitarea de colectare a deșeurilor se face numai prin call center la numărul 0374 885 690, iar ziua de colectare pentru persoanele fizice este sâmbătă. De asemenea, deșeurile vor trebui scoase în fața porții casei /blocului pâ­nă la ora 9.00, în ziua de colectare aferentă fiecărei zone.

Pentru a încuraja ini­țiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice și electronice de minim 15 kg cumulate va primi un premiu instant, o umbrelă (în limita stocului disponibil).

Concomitent cu această campanie, pe raza municipiului Buzău, se desfă­șoa­ră și o campanie de colectare deșe­uri electrice și electronice de la școli, persoane juridice și instituții publice. Procedura de predare este ace­eași, comenzile se vor face la numărul 0374 885 690 iar preluarea acestora se va realiza în cursul săptămânii.

„Campania de colectare deșeuri electrice și electronice, deșeuri voluminoase, în școli și instituțiile publice, cât și de la populație, înființarea de puncte fixe pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, inițiată de către Primăria Buzău, are scopul de a crea programe și infrastructura necesară, pentru colectarea și valorificarea acestor tipuri de deșeuri, în concordanță cu strategia municipiului Buzău de a deveni un Oraș circular. Așadar, îi îndemn pe buzoieni să ne susțină în  toate demersurile făcute în direcția menținerii orașului nostru curat și, împreună, să acționăm responsabil în ges­tionarea corectă a deșeurilor generate de fiecare dintre noi”, a spus primarul Constantin Toma.

Colectarea deșeurilor electrice și electronice va fi făcută de către RER SUD. Reciclarea acestora se va realiza la febrica GreenWEEE Buzău.

Pe lângă această campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, Primăria municipiului Buzău, alături de partenerii săi, va amplasa în perioada următoare trei containere de colectare deșeuri electrice care vor fi deschise publicului larg în Piața Centrală, Piața Micro XIV și Piața Dorobanți.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker