Sport

Metalul, punct prețios în derby-ul de la Focșani. Râmnicul a spart banca de goluri

Etapă bună spre foarte bună în Liga a 3-a pentru reprezentantele Buzăului. Metalul și Rm. Sărat au trecut cu bine peste două deplasări extrem de grele și au obținut patru din cele șase puncte puse în joc. Trupa din Crâng a încheiat la egalitate derby-ul de clasament de la Focșani, în timp ce râmnicenii au răsturnat toate pronosticurile și au învins Ianca la un scor șocant. Etapa a 7-a a adus și primul meci din seria a 2-a care nu  s-a putut disputa din cauza Covid 19. Partida Oțelul – CS Făurei va fi reprogramată după ce mai mulți jucători de la Făurei au fost testați pozitiv.

CSM FOCȘANI – METALUL BUZĂU 1-1 (1-0)

CSM Focșani și Metalul, locurile 2 și 3 în clasament, s-au întâlnit pe Milcov în cel mai interesant meci al etapei a 7-a. Pentru a continua cu șanse reale lupta pentru play-off, punctele erau foarte importante pentru ambele. Împotriva unui adversar în fața căruia nu s-au simțit niciodată confortabil, buzoienii sperau că de data aceasta vor pune o pauză complexului ,,Focșani”. Cu un început alert, în care fazele de poartă se mutau rapid de la un careu la altul – Zamfirescu (19) și D. Stan (21) semnând cele mai importante ocazii ale oaspeților, prima repriză s-a încheiat, totuși, cu vrâncenii în avantaj, după reluarea imparabilă a lui Băciuț (42). Și după pauză jocul a avut același scenariu, cu buzoienii ceva mai mult în ofensivă. Golul egalizator, ce părea inevitabil, a fost marcat de Marius Tudorică, cu o execuție perfectă dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (62). Ocaziile au continuat în același ritm, cu Focșaniul având în mai multe rânduri șansa golului 2, dar și buzoienii puteau da lovitura pe final (87), la șutul în forță al lui Mihăeș, la un vârf de deget de transversală! 1-1 scor final, un punct care nu modifică foarte mult datele problemei, dar care, după rezultatele etapei, încinge și mai mult lupta la vârf. Sâmbătă, de la 15.00, în următoarea etapă: Metalul – Oțelul Galați!

Metalul: Șerban – Ceaușu, Nedelcu, Stănică, Ispir – Cl. Zamfirescu, D. Stan, Tudorică, C. Petre – Clătinici, Pavel. Rezerve: Popescu – Sandu, Păun, Sava, Iacob, Bălan, Atomei, Mihăeș. Antrenor secund: Adrian Toma

VIITORUL IANCA – CSM RM. SĂRAT 2-7 (0-4)

Știți vorba aceea, o zicere clasică din fotbal, ,,când e să-ți intre totul?”. Ei bine, o astfel de zi a trăit și CSM Rm. Sărat în partida disputată sâmbătă, la Plopu – Ianca, împotriva Viitorului. Neînvinși de trei etape, râmnicenii sperau că seria va continua și după acest joc, dar ce s-a întâmplat a depășit, poate, și așteptările celui mai optimist suporter. Marius Tigoianu (14), Ionuț Roman (20), Andrei Ignat (37), Dănuț Oprea (40), Ricardo Mihalache (47, 90, 90+1) au semnat cele șapte reușite ale oaspeților, care, dincolo de scor, au reușit și una dintre cele mai bune evoluții de la revenirea în Liga a 3-a. Băieții lui Marius Vișan au strâns acum 11 puncte și se cer luați în seamă tot mai mult în calculele pentru play-off, mai ales în cazul unui rezultat pozitiv, vineri, de la 15.00, în duelul cu CSM Focșani!

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa a 7-a

  • Aerostar Bacău – Spor­ting Liești 1-0
  • Sportul Chiscani – Dinamo Bacău 0-2
  • Viitorul Ianca – CSM Rm. Sărat 2-7
  • CSM Focșani – Metalul Buzău 1-1
  • Oțelul Galați – CS Fă­urei – (nu s-a jucat, cazuri Covid la Făurei)

Clasament

  1. LIEȘTI 16 p.
  2. CSM Focșani 14 p.
  3. Metalul 13 p.
  4. Oțelul 12 p.
  5. Aerostar 12 p.
  6. CSM Rm. Sărat 11 p.
  7. Ianca 9 p.
  8. Dinamo Bacău 6 p.
  9. Făurei 4 p.
  10. Chiscani 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker