Actualitate

Primăria invită buzoienii la „Seri de vară” în Parcul Tineretului

Primăria Municipiului Buzău, prin Centrul Cultural Alexandru Marghiloman, în parteneriat cu Asociația CulturALL, anunță lansarea seriei de evenimente cultural-educative „Seri de Vară la Buzău”, în cadrul proiectului „Școala din Parc”,  proiect  ce se va desfășura în Parcul Tineretului.

Astfel, în perioada 4 iulie – 30 septembrie 2020, copiii, adolescenții și adulții din Buzău vor putea viziona în fiecare zi, gratuit, filme și documentare de colecție, nominalizate sau premiate național și internațional, în cadrul cinematografului în aer liber, organizat în Parcul Tineretului, la Amfiteatru.

Evenimentul de lansare va avea loc sâmbătă, care este și prima zi a proiectului. La ora 17.00, cei mici se pot bucura de spectacol de teatru de păpuși cu „Teatrul Copilăriei”, piesa „Aventurile lui Peter Pan” putând fi vizionată în zona de parc de vis-a-vis de parcul de skate, aleea Roller; la ora 18.00 va avea loc un spectacol muzical trupele Pepper, Bianca Mihai Band și Next Play, urmat de difuzarea filmului „Maria, Regina României”, la ora 20.30, la Amfiteatru.

Duminică, de la ora 20.00, va rula documentarul „România Neîmblânzită” (producție România – UK, 2018, narat de Victor Rebengiuc), iar la ora 22.00 comedia românească „America, venim” (2014).

Totodată, pe parcursul verii, urmărind indicațiile date de Guvern cu privire la normele de distanțare socială, copiii și adolescenții ar putea beneficia gratuit și de ateliere educative, precum și spectacole de teatru și improvizație. Programul de difuzare a filmelor va fi anunțat în fiecare luni, pe site-ul Primăriei, pe pagina de facebook a Primăriei, precum și pe pagina de facebook  Școala din Parc.

  • Având în vedere normele obligatorii de distanțare socială accesul în zona amfiteatrului va fi limitat în intervalul desfășurării proiecției de film sau a evenimentului artistic, în  funcție de numărul locurilor disponibile.
  • Accesul se va face în ordinea sosirii. Nu se vor face rezervări. Toate persoanele care intră în perimetrul Amfiteatrului vor trece prin zona de triaj unde li se va măsura temperatura și vor avea obligativitatea spălării și dezinfectării mâinilor, cu substanțele puse la dispoziție. Accesul este permis doar persoanelor ce poartă corespunzător mască.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker