Sport

Prima victorie a sezonului. Gloria își reface moralul cu fetele de la Știința

După un început de sezon slab, handbalistele de la Gloria au avut sâmbătă ocazia perfectă de a mai drege din moral, dar și din imagine, amândouă știrbite în urma celor trei înfrângeri consecutive.

Știința București, un adversar modest, nu a găsit resursele necesare pentru a pune probleme elevelor lui Daniel Anca, într-un meci în care au reușit să egaleze o singură dată, la 1, în minutul 2. În rest, galop de sănătate pentru gazde, care conduceau cu 18 la 10 după prima jumătate. Ca-n vremurile bune.

Ostilitățile s-au desfășurat de pe aceleași coordonate și în a doua repriză, cu Gloria marcând la foc continuu în timp ce oaspetele își respectau cuminți statutul de sparring-partner. Bucureștencele s-au apropiat, totuși, la patru lungimi în minutul 22 (12-8), însă n-au fost capabile de a periclita victoria buzoiencelor. La final, 30 la 22 și trei puncte grație cărora Gloria se debarasează de statutul de lanternă roșie. Suntem pe locul 11, la egalitate cu fostele campioane de la Rapid și cu Zalăul, cu mențiunea că fetele în alb-vișiniu au disputat doar trei partide.

  • GLORIA: Pijevic, Nenezic, Măzăreanu – Pal 8, Ilyina 6, Burlachenko 5, Moroianu 5, Iuganu 3, Nicolae 2, Papp 1, N’Diaye, Andrei, Bucur, Sîrb, Coman, Petrovic. Antrenor: Daniel Anca.

Etapa viitoare, pe 23 septembrie, Gloria va juca în deplasare, cu Târgu Jiu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker