Cultură

Prima săptămână a Festivalului ,,Buzăul lui Marghiloman” un succes

Trupa The Mono Jacks, senzație pe scena buzoiană

,,Buzăul lui Marghiloman”, festivalul care cinstește memoria lui Alexandru Marghiloman, pune Buzăul pe harta culturală a României, prin Vila Albatros și grădina sa. Locul este plin de legende, iar în jurul acestor legende s-a născut acest festival, în care toți cei care iubesc arta și cultura se pot bucura și pot sărbători, spun organizatorii festivalului.

„Un loc al protipendadei buzoiene și bucureștene” spune publicistul Nicolae Peneș despre acest domeniu. Un spațiu vizitat de mari oameni de stat, un spațiu al petrecerilor de bun gust și al întâlnirilor de calitate. Prin „Buzăul lui Marghiloman”, Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” și echipa artistică Arată Artă doresc să aducă spiritul care domnea în jurul Vilei Albatros.

Festivalul a început pe 31 iulie cu un concert Vama, care a încântat publicul buzoian. Peste 1.000 de spectatori au fost prezenți la concert, în limita locurilor disponibile, iar alte câteva sute de persoane au ascultat muzica celor de la Vama din zona de food a festivalului, parcul nefiind închis în această perioadă. Tot în prima săptămână de festival buzoienii s-au bucurat de ,,Grădina cu filme de artă”, unde în serile de 2, 3 și 4 august au savurat filme de bun gust în grădina Vilei Albatros.

Joi, pe 5 august, Alex Ștefănescu și Arată Artă Band au concertat pe scena din grădina Vilei Albatros, unde buzoienii au vibrat pe cele mai frumoase melodii ale acestora. Vineri a fost seara teatrului de improvizație cu URBAN Impro, iar sâmbătă s-a încheiat prima săptămână a Festivalului ,,Buzăul lui Marghiloman” cu un nou concert de senzație. The Mono Jacks și-a făcut apariția pe scenă și le-a cântat buzoienilor cele mai îndrăgite piese. Așa cum era de așteptat, grădina Vilei Albatros a fost plină de cei care au venit să se bucure și să se distreze pe muzica celor de la The Mono Jacks.

Cu o primă săptămână încheiată cu succes, organizatorii festivalului îi așteaptă pe buzoieni să marcheze o nouă etapă de senzație. Prin urmare, pe 9, 10 și 11 august buzoienii sunt așteptați în grădină pentru a se bucura de filme de artă. După ce luni au vizionat ,,Annie Hall”, marți sunt așteptați la ,,Match Point”, iar miercuri la ,,Midnight in Paris”. Accesul se face începând cu ora 20.00.

Pe 12 august, joi, Trupa Fără Zahăr urcă alături de Arată Artă Band pe scena din grădina vilei Albatros pentru a îi încânta pe buzoieni. Ziua destinată teatrului, vineri, îi aduce în fața ­publicului pe cei de la Triton pentru un teatru de improvizație care să îi distreze de buzoieni. Săptămâna nu se termină aici! Sâmbătă, buzoienii sunt invitați să ia parte la un nou concert de senzație marca Om la lună.

Reamintim că festivalul se va desfășura cu res­pectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspân­dirii coronavirusului. Acest lucru înseamnă că accesul la festival se va face în limita locurilor disponibile. În plus, cei care vor participa la eveniment vor trebui să facă dovada vaccinării, fie un test PCR executat cu 72 de ore înainte, cu rezultat negativ, fie a unui test antigen efectuat cu 24 de ore înainte, dar la un laborator autorizat, sau dovada medicală că se află între a 15-a și a 180-a zi de când au avut boala. În lipsa acestor dovezi, buzoienii nu vor fi primiți.

Festivalul ,,Buzăul lui Marghiloman” se va termina pe 28 august cu un concert Mădălina Pavăl și Orchestra. Toată luna buzoienii se vor bucura de spectacole de teatru și improvizație, filme de artă, mâncare și băutură de calitate într-o atmosferă relaxantă și de bun gust.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker