Sport

Prezența a fost suficientă

Fetele de la Gloria câștigă la București, cu Știința

Meci de trei puncte sigure, miercuri seară, în Sala Agronomia, din București. Fetele de la Gloria și-au adjudecat victoria fără emoții, într-o întâlnire în care miza aproape că nu a existat.

Partida a început, totuși, prost pentru Gloria, buzoiencele văzându-se conduse cu 3 la 0 în minutul 8 și 4 la 1, un minut mai târziu. Relativ repede, bucureștencelor a fost anulat, Coman aducându-le pe oaspete în avantaj, 4-5, în minutul 14. Meciul s-a rupt cu 10 minute înainte de pauză, atunci când Gloria s-a distanțat la trei lungimi, ducând tabela la un scor mai normal, 8-11. La pauză, ecartul se mărise deja la cinci lungimi, 17-12 pentru Buzău.

În actul secund s-a luat piciorul de pe accelerație, fapt ce a permis fetelor de la Știința să termine meciul cu un scor onorabil, 27-33. De altfel, diferența din mitanul secund a fost de doar un gol în favoarea Buzăului, ceea ce dovedește că Gloria a jucat mai economicos decât altă dată.  În așteptarea clash-ului din Cupă, cu Rapid, devenit eveniment principal al acestui sezon, antrenorii de la Buzău încearcă, pe cât posibil, să distribuie minutele, astfel încât oboseala să nu se instaleze în rândul jucătoarelor.

De la Gloria, cea mai bună a fost Andreea Coman, cu 8 goluri din 9 aruncări, 6 din extremă și două după tranziții rapide. De altfel, eficacitatea în flancuri a fost atuul fetelor de la Buzău, cu 9 goluri. Mai experimentate, fetele de la Buzău au înregistrat alte șapte reușite, după faze de contraatac. Nicoleta Papp și Andra Moroianu au fost cele mai eficiente, cu câte trei reușite, din tot atâtea aruncări.

  • Gloria: Măzăreanu, Pijevic – Coman 8, Pal 5, Blazevic 3, Papp 3, Moroianu 3, Nicolae 3, Zimny 2, Iuganu 2, Petrovic 1, Keita 1, Bucur 1, Ilyina 1.
  • Antrenor: Daniel Anca

În urma victoriei, Buzoiencele sunt pe locul 7 cu 22 puncte în ierarhia la zi, iar runda viitoare joacă pe teren propriu, cu CSM Tg Jiu.  Meciul cu oltencele va fi, de asemenea, lipsit de o miză reală, întrucât șansele de a prinde plutonul fruntaș sunt aproape nule. Gloria poate prinde, totuși locul 6, unul decent, întrucât Craiova se confruntă cu o totală eclipsă de formă, cu șapte înfrângeri consecutive în Liga Florilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker