Cultură

Premii în memoria jurnaliștilor uciși la Mihăilești

Alexandru PRIPON

Sâmbătă, 8 iunie 2024, în sala de festivități „Iazul Morilor” din Buzău, a avut loc decernarea premiilor Concursului literar „Copiii din Țara Dorului”, organizat de filiala Buzău a Ligii Scriitorilor din România (LSR), în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și cu Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău.

În cadrul acestui eveniment, îngrijit cu pasiune de Elena Căpățînă (președinta filialei locale a LSR și membră a UZPR), filiala „Pamfil Șeicaru” -Buzău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști a oferit două premii de suflet, în memoria jurnaliștilor Ionuț Barbu și Elena Popescu – uciși în explozia de la Mihăilești din 24 mai 2004 –, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la trecerea lor întru veșnicie.

Pentru început, le-a vorbit celor prezenți – copii premiați, părinți și profesori coordonatori, precum și jurnaliști și oameni de cultură din localitate – coordonatorul filialei buzoiene a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Stan Brebenel, care a subliniat importanța acestui premiu, dar și a rememorării actului suprem jurnalistic împlinit de Ionuț Barbu și de colega sa, Elena Popescu, uciși în explozia din 2004, când își duceau la îndeplinire datoria de corespondenți ai unui post de televiziune. De asemenea, domnia sa a insistat asupra exemplului de dăruire pe care cei doi ni-l oferă, peste ani.

În continuare, a luat cuvântul preotul Alexandru Pripon, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, filiala „Victor Frunză” – Râmnicu Sărat, care a vorbit despre Ionuț Barbu, așa cum l-a cunoscut, din copilărie, descriindu-i înfățișarea și comportamentul, pasiunile și cuvintele, înfățișându-l audienței, pentru ca numele să capete o formă și să întruchipeze, înaintea tuturor, un suflet minunat, al tânărului pasionat de ceea ce făcea, răpit mult prea devreme dintre noi. De asemenea, Pr. Alexandru Pripon l-a prezentat pe Liviu Barbu, fratele lui Ionuț, care a primit din partea organizatorilor o diplomă și o medalie comemorativă.

Înaintea decernării premiilor propriu-zise, a vorbit Titi Petre, jurnalist experimentat, vicepreședintele filialei „Pamfil Șeicaru” – Buzău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, care i-a descris, într-un mod extrem de emoționant, ca unul care i-a cunoscut, îndeaproape, pe cei doi jurnaliști uciși la Mihăilești, rememorând momentele din 24 mai 2004 din perspectiva omului de redacție, implicat direct și impresionat până la lacrimi de tragedia abătută asupra colegilor săi, aflați la început de drum pe tărâmul mass-media.

Organizatoarea competiției literare, Elena Căpățînă, și președintele juriului, Tudor Cicu (critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea), au decernat Premiul „Ionuț Barbu” elevei Raissa Alessandriu, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Gura Dimienii, și Premiul „Elena Popescu” elevei Annemarie Andreea Anghel, clasa a V-a B, Liceul de Arte „Margareta Sterian”.

Diplome de suflet, momente de pioasă amintire și, pentru cei mai tineri, de învățare a ceea ce reprezintă cu adevărat jurnalismul – atât de frumos, atât de complex, putând să ceară, iată, sacrificiul suprem de la cei care îl împlinesc, dedicându-și existența informării corecte a publicului. Iar în urma acestor clipe de mare încărcătură emoțională, noi, cei prezenți, am șters pe furiș o lacrimă dedicată sincer lui Ionuț și Elenei, tinerii plecați prea curând către marea redacție din Ceruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare