Administrație

Premierul Ciucă, de acord cu proiectul Primăriei Buzău de a iriga cu ape uzate

Primarul Constantin Toma anunța, luna trecută, că și-ar dori ca apele uzate care trec prin stația de epurare a orașului să fie utilizate la irigarea terenurilor, pentru a nu ne mai confrunta cu situația de anul acesta, când seceta și-a pus amprenta asupra culturilor. „În foarte multe țări – Israel, Statele Unite -, această apă este stocată în iazuri biologice și folosită pentru irigații. Câmpurile noastre, inclusiv aici la Buzău, sunt uscate aproape în totalitate. Municipiul Buzău are în jur de 6.000 hectare de teren agricol, teren arabil, care și el este uscat. Cu cei zece milioane de metri cubi (apă uzată, n.r.) care trec pe aici în fiecare an, s-ar putea iriga 10.000 hectare”, spunea primarul în urmă cu o lună.

Pe parcursul unei întruniri cu premierul Nicolae Ciucă a Asociației Municipiilor din România, al cărei președinte executiv este, primarul Constantin Toma a adus din nou în discuție acest plan al municipalității, pentru care a primit și sprijin din partea prim-ministrului. Astfel, următorul pas este ca primarul Toma să discute și cu ceilalți factori decidenți, respectiv, ministrul Agriculturii, Petre Daea, și cu ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„În cadrul ședinței, am cerut acordul domnului Nicolae Ciucă, pentru a se demara la Buzău primul proiect din România privind utilizarea apei provenite de la stația de epurare a municipiului nostru. Asta ar însemna că s-ar putea utiliza cei peste 10 milioane de metri cubi de apă epurată ce se aruncă anual ,«pe Apa Sâmbetei», în râul Buzău, pentru irigarea a peste 25.000 de hectare de teren agricol aferente UAT-urilor Buzău, Gălbinași și Țintești. Domnul prim-ministru și-a dat acceptul, urmând în viitorul apropiat să discut cu domnii Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și Tanczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, punerea în lucru a acestui proiect de cercetare de importanță națională”, spune Constantin Toma.

Nu doar această propunere a primarului Buzăului și-a găsit sprijin în cadrul întrunirii cu premierul Ciucă, ci și alte subiecte de interes abordate, precum o propunere privind Legea Învățământului Preuniversitar, unde edilul a intervenit pentru a nu se crea funcția de director administrativ în școli și grădinițe, deoarece sistemul ar deveni și „mai costisitor, dar și mai nefuncțional”, după cum a declarat Constantin Toma, iar Nicolae Ciucă se pare că a fost de acord cu punctul de vedere al primarului.

De asemenea, reprezentanții Asociației Municipiilor din România au mai discutat despre modificarea Codului Fiscal în ce privește taxele și impozitele locale, primarii solicitând punerea în aplicare a OG 16/2022, începând cu anul 2025, precum și situația sistemul de termoficare. Asociația a solicitat necesarul de finanțare în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică a populației, în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023.

 Asociația Municipiilor din România (AMR) înființată în anul 1990, este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală și apolitică, constituită în vederea promovării și protejării intereselor comune ale autorităților administrației publice locale, pentru soluționarea și gestionarea nevoilor publice în numele și pentru interesul colectivităților locale. În prezent, AMR include toate cele 103 municipii din România, precum și cele șase sectoare ale Municipiului București, însumând 109 membri, care reprezintă aproximativ 10,5 milioane de locuitori. Președintele AMR este primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, iar rolul de președinte executiv îi revine primarului Buzăului, Constantin Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker