Administrație

Prefectul Țiclea: Europa vrea refacerea populației de urși, dar doar în România

Nu știm exact câți urși trăiesc în țara noastră, dar datele din ultimii ani indică cifre cuprinse între 6.000 și 10.000 de exemplare. Sunt voci care spun, însă, că aceste cifre sunt dictate de anumite interese, respectiv, de vânătoare, dat fiind că un exemplar de urs brun poate ajunge să valoreze și 15.000 euro. Ministerul Mediului recunoaște că metodele utilizate la recensăminte nu sunt tocmai exacte și anunța, la începutul anului, că următorul recensământ va fi făcut prin metode inovatoare, cu soluții noi pe bază de probe genetice, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană.

Statele europene se plâng că n-au urși, dar nu primesc din România

Țările din Europa se plâng că nu mai au urși și îndeamnă la protejarea speciei, însă, aceleași state refuză să primească exemplare de la noi prin programe de relocare, semnalează prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, care a declarat că Europa vrea să-și refacă populația de urși bruni doar pe teritoriul României.

Așa se face că, după părerea acestuia, țara noastră a ajuns să fie sufocată de numărul mare al urșilor, care își extind arealul de vânătoare până în comunități, în căutare de noi teritorii. Daniel Țiclea mai spune că există studii care demonstrează că în România trăiesc de trei ori mai mulți urși decât ar trebui, iar intruziunile animalelor din ultima vreme arată că cifrele sunt mai mari decât se credea inițial.

„S-a diminuat foarte mult populația de urși din Europa, da? Și la noi, după toate recensămintele, inventarele, cum vreți să le spunem, toți specialiștii estimează că populația este cel puțin triplă față de optim. Foarte bine! Hai să-i tranchilizăm sau să-i prindem în cuști, îi punem la tren sau la TIR și reglăm populația de urși din Europa. Dar, ce să vezi? Ei nu vor urși! Comunitățile de acolo nu vor relocare de la noi. Deci ne refacem media optimă pe Europa numai pe spatele românilor?”, a declarat Daniel Țiclea, invitat la Campus TV.

Ministerul Mediului a refuzat „extragerea” urșilor de la Pătârlagele și Nehoiu

Prefectul Daniel Țiclea

În cazul urșilor care atacă gospodăriile, procedura este ca Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Buzău (AJVPS) să înainteze solicitări de extragere sau relocare la Ministerul Mediului, pentru a putea gestiona exemplarele periculoase. În cazul urșilor care au atacat la Pătârlagele sau la Nehoiu, AJVPS a făcut o astfel de solicitare, care a fost, însă, refuzată.

Pe lângă aceasta, abordarea „extragerii prin împușcare” a urșilor, adică vânătoare, este problematică și din cauza organizațiilor non-guvernamentale care nu vor susține niciodată un asemenea demers. Prefectul Țiclea este de părere că ONG-urile trebuie să își aleagă o tabără în această problemă și să decidă dacă viața urșilor cântărește mai mult decât cea a oamenilor.

„AJVPS Buzău a făcut solicitare de extragere pentru două exemplare de pe fondurile de vânătoare din zona Pătârlagele-Nehoiu. Răspunsul de la Ministerul Mediului a fost negativ. Noi suntem dezamăgiți de acest răspuns negativ (…) ONG-urile să vină și să stea cu noi la Nehoiu și la Pătârlagele. ONG-urile să se hotărască și să decidă dacă protejăm viața oamenilor sau dacă protejăm (viața urșilor, n.r.). Cu tot respectul, vânătoarea face parte din echilibrul acestei planete, cred eu. Și cred că vânătoarea a existat dintotdeauna”, a mai declarat prefectul.

Relocarea, un eșec. Urșii vin tot la casele oamenilor, în căutare de hrană

Relocarea, adică mutarea urșilor în areale mai îndepărtate față de cele în care s-au produs atacurile, s-a dovedit a fi un eșec, în opinia prefectului. Aceasta pentru că animalele aduse din alte județe au căutat tot așezări omenești, pe care au ajuns să le asocieze cu obținerea hranei într-un mod destul de ușor. Se pare că urșii s-au obișnuit cu faptul că gospodăriile oamenilor au în mod cert hrană, fie cereale, fie animale aflate în țarcuri, care nu pot opune rezistență în cazul atacurilor.

Îngrijorător este că urșii au atacat și oameni în ultima vreme, iar doi bărbați din Chiojdu, respectiv, Gura Teghii, s-au ales cu răni destul de grave, după ce au fost surprinși de animalele sălbatice. Urșii nu se mai sfiesc să coboare în inima comunităților, după cum o demonstrează exemplele din ultimele zile, din centrul stațiunii Sărata Monteoru sau de la barajul Siriu, zone tranzitate de un număr mare de oameni. „Relocarea este un eșec, pentru că noi avem toate semnalele că urșii care fac necazuri la Chiojdu, Pătârlagele, Nehoiu sunt ursoaice cu unu-doi pui relocate din zona Brașov-Râșnov. Oamenii din domeniu spun așa: dacă ursul a prins nărav să se ducă în zonele locuite de oameni, indiferent unde l-ai reloca, el caută așezările omenești. A văzut că poate vâna în mod facil acolo unde sunt așezări omenești”, a mai transmis Daniel Țiclea.

Localnicii din satele buzoiene semnalează probleme și cu alte animale sălbatice, iar aceștia se plâng și de cele pe care nu le-am considerat o problemă până acum, respectiv, cerbii sau căprioarele. Se pare că în zona satelor Cozieni-Pănătău-Colți, acestea distrug recoltele sătenilor, iar oamenii i-au cerut prefectului să ia măsuri degrabă. Daniel Țiclea a declarat că este prima oară când aude că astfel de animale provoacă pagube, dar a promis că va discuta problema cu structurile responsabile.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker