Politic

Ce a spus Predoiu după votul din Cameră pe legea CSM

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, după votul din plenul Camerei Deputaţilor pe legea Consiliului Superior al Magistraturii, că parlamentarii au recuperat o agendă a anului 2021 pierdută pentru justiţie. El a afirmat, în plen, că este un vot extrem de important dat de deputaţi şi le-a mulţumit celor din minister care au lucrat la proiect, pe parcursul a nouă luni.

„Din păcate, în 2021 au lucrat în van (…) Ei bine, astăzi, dumneavoastră, mai târziu, mai bine mai târziu decât niciodată, recuperaţi o agendă a anului 2021 pierdută pentru justiţie şi adoptaţi un prim proiect din cele trei importante privind sistemul judiciar”, a spus ministrul Justiţiei.

Cătălin Predoiu s-a referit la procedura prin care au fost adoptate aceste legi, arătând că „s-au spus multe neadevăruri pe parcursul acestor 10 luni”: „Am fost nevoiţi să le încasăm cu stoicism şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, să nu ne lăsăm distraşi în polemici inutile, pentru că ştiam că vom ajunge astăzi, aici, şi că întotdeauna cei care muncesc merg înainte iar cei care stau şi pălăvrăgesc despre cei care muncesc vor rămâne în urmă”, a spus Predoiu. El a afirmat că „documentele stau dovadă că aceste proiecte, şi cel votat azi şi cele ce urmează, au parcurs ca la carte, cum scrie legea, toate etapele unei proceduri democratice, începând de la elaborare şi terminând cu adoptarea (…) Să vedem cât de de faţadă, aşa cum scrie un domn deputat, au fost aceste proceduri. Şapte luni de muncă în 2020, şase luni de dezbatere publică, în primăvara lui 2021, iarăşi elaborare, sute de amendamente discutat în comisia condusă de domnul Andronache. Nu a fost nimic de faţadă, avizele au fost luate în termene, legal, transparent, inclusiv de la CSM, consultările vă asigur cu toată responsabilitatea, cu partenerii europeni pe care îi invoca cineva care nu a ştiut să vorbească cu partenerii europeni, au fost desfăşurate şi se desfăşoară într-un mod structurat, transparent şi onest (…) Vă asigur că acest proces a fost condus profesionist şi legal, de la nivelul ministerului Justiţiei”, a mai spus ministrul.

Predoiu a spus că legea CSM a răspuns unor cerinţe ale sistemului judiciar şi, în acelaşi timp, s-au asigurat că finalitatea este şi pentru cetăţeni. Despre acuzaţiile că aceste legi produc o centralizare a puterii, Predoiu a afirmat că, din contră, „tind să producă un echilibru în sistemul judiciar, ceea ce este cu totul altceva”, pentru că la ora asta puterile erau într-un dezechilibru. „Am făcut tot ceea ce trebuia să facem pentru a asigura un CSM coerent”, a precizat ministrul, arătând că „faptul că aceste lucruri enervează şi deranjează şi provoacă reacţii este o garanţie că sunt pe drumul cel bun”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker