Actualitate

Povestea tulburătoare din spatele crimei care a îngrozit anul trecut comuna Luciu

O veste cumplită cutremura localitatea Luciu, anul trecut, la începutul lunii octombrie. O femeie, în vârstă de 56 de ani, angajată a grădiniței din localitate, a fost ucisă cu bestialitate de propriul soț, la scurt timp după ce se întorsese de la serviciu și se apucase de treabă în gospodărie. Aveau să fie ultimele ei clipe.

La începutul lunii martie, judecătorii i-au stabilit sentința bărbatului. 15 ani de închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă. Rechizitoriul a scos la iveală însă chinurile la care a fost supusă femeia până să i se pună capăt zilelor la doar câteva zile după ce se lăsase, încă o dată, convinsă se se întoarcă la ucigașul ei.

Potrivit sentinței pe fond, bărbatul pare că-și făcuse un scop din a-și chinui soția care nu de puține ori și-a părăsit locuința pentru a scăpa de agresor. De fiecare dată s-a întors, iar pe 10 octombrie 2019 s-a întâmplat nenorocirea.

Soțul acesteia, un bărbat despre care localnicii spun că obișnuia să bea și să facă scandal, a început cearta. Băut bine fiind, chiar în prag de comă alcoolică, la un moment dat, nici el nu știe de unde, a apucat o bucată de ață de balot și a înfășurat-o în jurul gâtului femeii până ce acesta și-a dat ultima suflare. Totul s-a întâmplat în spatele casei. Apoi a mers în locuință, a luat o pilotă și a învelit-o pe femeie.

Abia spre seară, și-a făcut curaj și i-a spus surorii lui vi­trege că ,,a făcut o prostie”, iar ,,acea prostie este de competența poliției”.

Sora bărbatului l-a sunat pe fiul cel mic al inculpatului și i-a spus acestuia că tatăl său a făcut o prostie: „înseamnă că a omorât-o pe mama”, a răspuns acesta.

Vestea morții Marioarei Ciont a căzut ca un trăsnet peste comunitatea din Luciu. Localnicii au numai cuvinte de laudă la adresa femeii, pe care o știau drept o persoană caldă, iubitoare și liniștită, care muncea zi lumină pentru a-și întreține familia. ­Ma­rioara Ciont avea doi copii de excepție. Cel mare este medic rezident, iar cel mic a absolvit Teologia și urmează cursurile unei școli sanitare. Amândoi plecaseră de acasă la facultate, însă familia lor rămăseseră unită, în ciuda episoadelor nervoase ale tatălui.

Peste 20 de ani de bătăi și amenințări cu moartea

Problemele au început după ce, în 1997, unul dintre cei trei copii ai familiei a decedat la vârsta de 7 ani.

De atunci, inculpatul a început să consume în exces băuturi alcoolice, după care, în mod constant își agresa soția, și chiar a amenințat-o cu moartea pe femeie, dar și pe fiul cel mare, pe care l-a alergat cu un cuțit în momentul în care și-a prezentat viitoarea soție.

Din cauza acestui comportament, victima pleca din domiciliul conjugal și locuia cu părinții, care aveau domici­liul în aceiași localitate.

Pentru a o convinge pe soția sa să revină în domici­liu, inculpatul se ducea la socrii săi, iar uneori o aștepta la grădinița din localitate unde aceasta lucra ca femeie de serviciu.

Cu aproximativ doi ani înainte de tragedie, când femeia era plecată din nou de acasă, a mers cu un cuțit la grădiniță și a amenințat-o pe victimă, în speranța de a o convinge să revină în domiciliu.

Rude ale femeii au mai povestit că în altă perioadă în care victima părăsise domiciliul, s-a ascuns în podul locuinței socrilor săi, care se aflau la culesul porumbului, iar în momentul în care aceștia s-au întors acasă, inculpatul a încercat să o strângă de gât pe soția sa.

În martie 2016, femeia a depus la Poliție o plângere  împotriva soțului său pentru amenințare, însă pe parcursul cercetărilor victima și-a retras plângerea penală.

Ultima părăsire a domiciliului de către victimă a avut loc în primăvara anului 2019, când femeia a locuit în casa părintească timp de circa 6 luni, întorcându-se în domiciliu la sfârșitul lunii septembrie 2019.

În data de 10 octombrie 2019, victima s-a dus la serviciu, a revenit în jurul prânzului, după care s-a dus în casa părintească unde a spălat rufe și a revenit în domiciliu după orele 13.00.

După aceea, cei doi soți s-au luat la ceartă, victima fiind amenințată cu moartea. Ulterior, vecinii n-au mai auzit vreun zgomot dinspre curtea femeii, bănuind că s-a întâmplat ceva rău. Legiștii au stabilit că femeia a fost lovită mai întâi cu pumnii și apoi strangulată cu o ață de balot. Incidentul a avut loc în spatele casei.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a agresat-o și a strangulat-o pe victimă, însă nu-și amintește în ce context a luat ața de balot. După ce i-a pus ața de gât victimei, a călcat-o cu piciorul pe piept, a lăsat-o „sforăind”, după care s-a dus în casă și i-a adus o pilotă cu care a acoperit-o pe victimă. Inculpatul a mai făcut referire și la un incident anterior, când a încercat să o electrocuteze pe victimă, aspect relatat și de martorii audiați în timpul procesului.

Acesta și-a admis fapta, însă instanța a înlăturat prezumția de nevinovăție a acestuia date fiind antecedentele penale ale bărbatului. În februarie 2000, bărbatul fusese condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, după ce în dimineața zilei de 22 septembrie 1999 a tulburat în mod grav liniștea publică din localul grădiniței de copii unde soția sa lucra ca femeie de serviciu, creând o stare de puternică temere, panică, spaimă, agitație în rândul copiilor.

Toate aceste circumstanțe legate de faptă și motivația ei, de violența cu care a fost săvârșită, de trecutul infracțional al inculpatului justifică pedeapsa de 15 ani  închisoare pronunțată de  instanța de fond.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker