Povestea pictorului care și-a părăsit țara și familia după ce s-a îndrăgostit de Ținutul Buzăului și de o buzoiancă

În plină pandemie, în vara lui 2020, un tânăr artist din Republica Moldova și-a propus să îndepli­nească unul din visurile sale: acela de a vizita munții împăduriți ai României. A studiat opt ani artele la Chișinău, a pictat mai mulți ani în Basarabia și apoi în Marea Britanie, subiectul său favorit fiind portretul. Întâmplarea avea să îl aducă în munții de pe Valea Buzăului, zonă de care artistul moldovean avea să se îndrăgostească iremediabil; de munții Buzăului și de o buzoiancă.

Astăzi, Ruslan Cîrlan trăiește și pictează în satul Sibiciu de Jos, din comuna Pănătău, fiind artist rezident, în regim permanent, al Centrului de Artă din Aluniș. Reamintim că Aluniș Art Center este o organizație non profit dedicată revigorării tradițiilor și promovării Munților Buzăului prin evenimente culturale. Aici se organizează concerte, șezători, tabere artistice, expoziții, cursuri și workshopuri de artă. Ruslan și-a lăsat în urmă țara natală, părinții și spune că se simte la Buzău ca acasă. Artistul a acceptat să vorbească pentru cititorii OPINIA despre povestea sa de viață, o poveste despre cum iubirea și arta pot schimba destine.

Reporter: Cine este Ruslan Cîrlan?

Ruslan Cîrlan: Sunt un tânăr de 31 de ani, sunt născut în orașul Cimișlia din Republica Moldova și am absolvit Liceul de Arte Plastice din Chișinău. Am început să pictez cam pe la patru ani, iar de atunci am fost foarte impresionat de această idee, de a putea reda pe o foaie, pe o suprafață oarecare, o formă care trăiește. Lucrul ăsta m-a pus pe gânduri și am început să experimentez cât mai mult. În clasa I am început să fiu mai bun și percepeam lucrurile destul de interesant față de cei din jur și eram apreciat. Simțeam că eu simt altfel lucrurile față de ceilalți colegi ai mei.

„Profesorii mei au fost absolvenți ai Academiei de Artă din Sankt Petersburg”

Rep.: Ai avut un îndru­mător?

R.C.: Nu, nu am avut niciun îndrumător. Pictam și desenam ce simțeam. Apoi am ales să mă specializez și am mers la Liceul de Artă din Chișinău.

Rep.: Cât de mult te-a influențat liceul?

R.C.: Liceul a durat opt ani de studiu. Din clasa a V-a până în clasa a XII-a. Este unicul liceu de artă din toată regiunea. Este un liceu cu internat; a trebuit să stau la internat. A contat foarte mult pentru mine pentru că eram înconjurat doar de artiști acolo. Profesorii mei au fost absolvenți ai Academiei de Artă din Sankt Petersburg, oameni cu nivel înalt de cultură. Nu m-am axat pe o anumită tehnică de pictură, am un stil destul de variat și acum sunt la fel. Fiecare lucrare de a mea este diferită, nici nu zici că este a mea.

Rep.: Adică nu au încă un stil propriu. Încă te cauți?

R.C.: Probabil asta sau probabil că mă regăsesc în mai multe stiluri și tehnici.

Rep.: Nu ai încercat să mergi la Universitatea de Artă?

R.C.: Ba da. Am încercat la Academia de Artă, am și făcut un an. Doar un an, pentru că am simțit că nu e momentul să continui. Lucram de acasă, să am comenzi, simțeam că am un bagaj de cunoștințe suficient cât să pictez. Simt că mai am de învățat, dar nu de acolo. Așa că am preferat să merg pe calea mea.

„Eu-am îndrăgostit de ea, ea s-a îndrăgostit de mine… Iubita mea este fondatoarea Aluniș Art Center”

Rep.: Să înțeleg că îți câștigai existența din artă când ai ajuns în facultate?

R.C.: Da.

Rep.: Cum ai ajuns în România?

R.C.: Îmi doream foarte mult să vizitez natura. Asta a fost tot timpul în subconștientul meu. Îmi place foarte tare pădurea. Eu cutreieram păduri, dar la noi nu prea sunt. Aveam un vis de a ajunge în România și să fac drumeții prin munți. Așa că m-am decis să fac acest lucru. Am văzut pe Internet o doamnă care locuiește în Buzău, în Pătârlagele. Am ajuns în Munții Buzăului printr-un program de voluntariat, de tip rezidență artistică, program deschis artiștilor la Aluniș Art Center. Acolo am cunoscut-o pe actuala mea iubită și am decis să rămân pe termen lung. Am venit la ea și mi-au plăcut peisajele și m-am îndrăgostit de ea. Ea s-a îndrăgostit de mine… Iubita mea este fondatoarea Aluniș Art Center. O cheamă Iulia Sârbu. La rândul ei, și ea pictează.

Rep.: Nu vă cunoșteați, nu?

R.C.: Nu. Vorbisem pe Internet în două-trei mesaje dacă este posibil să vin în vizită. Mi-a spus ca da și asta a fost. Ne-am îndrăgostit și de jumă­tate de an suntem împreună. Am avut senzația că sunt acasă aici. Pădurile astea sunt ­mi­nunate. Eu fac drumeții și asta mă inspiră să pictez, să contemplu la anumite idei. Pur și simplu îmi place să ascult râul cum curge.

Rep.: Cum de ai ajuns tocmai la Buzău? Munți și păduri mai există și în alte județe ale României.

R.C.: Așa a fost norocul. Mi-a apărut doamna aceasta în cale. Cred că Dumnezeu a lucrat să mă aducă aici. Nu m-am gândit prea mult…

Rep.: Părinții tăi ce au spus când le-ai spus că rămâi aici?

R.C.: Ei au fost de acord să călătoresc pentru că nu prea ieșeam din Moldova. Când i-am anunțat că rămân aici nu m-au crezut. Apoi mi-au spus să vin acasă, că le este dor de mine… Nu prea m-au luat în serios. După ce a trecut jumătate de an au înțeles că este o relație serioasă.

Rep.: Trăiești din arta ta și acum la Buzău?

R.C.: Da. Centrul de Artă Aluniș are un site, plus o galerie de artă. Am expus câteva lucrări și, în plus, pe Facebook, sunt contactat de diverse persoane care vor un portret.

„Când am cumpărat un buchet de flori din Buzău, doamna m-a întrebat ce m-a adus aici, iar eu i-am răspuns <Iubirea și arta!>”

Rep.: Ce ți-ai propus să faci în viitor aici în Buzău?

R.C.: Mă văd pictând în continuare și să ajung cât mai cunoscut în toată țara. Vreau să deschid expoziții la București… Îmi propun să realizez cât mai multe lucrări și cât mai impresionante. Arta este bucuria mea.

Rep.: Cum se vede România în mediul în care ai trăit tu în Republica Moldova?

R.C.: Oamenii lângă care am trăit eu erau foarte apropiați de România. Suntem același popor și ne dorim să ne unim cu românii. Românii sunt oameni mai sensibili și mai binevoitori decât rușii.

Rep.: Practic, tu ai reușit să faci uniunea cu românii înainte ca politicul să reușeas­că asta.

R.C.: Da, este o unitate care s-a realizat prin intermediul dragostei și al artei. Când am cumpărat un buchet de flori din Buzău, doamna m-a întrebat ce m-a adus aici, iar eu i-am răspuns „Iubirea și arta!”. Asta e.

Rep.: Cum ai descrie arta ta?

R.C.: O încântare a sufletului meu în relație cu natura și cu Dumnezeu. Eu numesc Dumnezeu totul. Aveai dreptate, sunt într-o căutare și nu cred că se va opri vreodată această căutare. Arta mea provine din contemplarea lui Dumnezeu. Mă întreb cine sunt eu și când pictez un tablou nu știu niciodată cum va ieși în final. Arta mea este ca un ciripit de păsări, o cur­gere de râu, o bătaie de vânt în frunzele de pin.