Actualitate

Povestea Nadiei Drăgan, fata de 13 ani care performează în muzică după ce a fost nevoită să renunțe la gimnastica de top

Nadia Maria Drăgan, elevă în clasa a VI-a a Șco­lii nr. 1 Buzău, s-a întors de la concursul național „Magia copilăriei”, desfășurat săptă­mâna trecută la Slobozia, cu trofeul acordat de preșe­dintele juriului, Ciro de Luca, obținând și premiul al II-lea la secțiu­nea pop românesc, categoria 13-15 ani. Ea a intrat în concurs cu  piesa „Un altfel de cuvânt”, ale cărei versuri sunt creație proprie, muzica aparținând profesorului ei de canto de la Școala Populară de Artă, Costel Sandu, cu care se pregătește din septembrie 2020.

Povestea piesei pe care Nadia a scris-o și a interpretat-o în concursul de la Slobozia, cu care a reușit să miște inimile publicului și juriului, are un mesaj puternic, pentru că reprezintă o părticică din viața ei, din vremea în care aspira la performanță, dar într-un cu totul alt domeniu. Piesa vorbește despre perioada în care s-a pregătit pentru gimnastica de performanță și la care a renunțat din cauza durerilor la articulații. „În această piesă am vrut să vorbesc ­des­pre greutățile pe care le-am parcurs la gimnastică, precum și  despre faptul că acum am trecut peste ele, le-am doborât. Acum simt că pot transmite oamenilor multă bucurie prin muzică. Deja am început să scriu textul pentru a doua piesă”, mărturisește  Nadia Drăgan.

Fetița de numai 13 ani, cu o voință de fier, este model pentru colegii ei de la Școala nr. 1, care au întâm­pinat-o cu aplauze și cu felicitări după acest succes. Ea este o învingătoare. A pornit pe drumul sportului de performanță și a renunțat doar pentru că pro­blemele cu articulațiile nu i-au mai permis să continue, dar s-a redescoperit în mu­zică și, aici, cu același spirit luptător, cu multă ambi­ție și cu sprijinul profesorului de muzică, a reușit să performeze încă de la început. „Am apreciat inițiativa ei de a veni la mine cu un text propriu pentru melodia pentru concurs. Ea mi-a povestit că scrie și i-am spus să vedem despre ce este vorba, dacă reușim să punem pe muzică  și să vedem ce se poate dezvolta. Am lucrat bine pentru început. Are potențial și trebuie dezvoltat și încurajat. În acest concurs, cineva, la o primă audiție, a apreciat efortul ei. Piesa se inti­tulează <Un altfel de cuvânt>, în sensul de promisiune. Ea își promite ei să nu lase greul să o învingă și să meargă mai departe. Nu am împins-o de la spate să meargă la concurs cu piesa asta și nu aș fi încurajat-o dacă nu ar fi avut ceva de spus. Important e că mesajul piesei a fost auzit și aptitudinile ei au fost apreciate în situație de concurs, chiar dacă nu a fost strict un concurs de creație. Pentru un copil de 13 ani cred că e un început foarte bun, care cu siguranță o va ambiționa și mai mult. Eu i-am spus să meargă înainte  cu ambiție, curaj, muncă, așa cum singură și-a promis prin cân­tecul ei, și să nu lase dificultatea, greul, să o doboare”, spune profesorul de canto de la Școala Populară de Artă.

Nadia povestește că și-a învins emoțiile de a cânta piesa proprie pe scenă cu ajutorul profesorului de canto, Costel Sandu, care a susținut-o tot timpul. El este și un profesor motivațional, cu o experiență de peste 20 de ani la Școala Populară de Artă, și prin clasa lui au trecut elevi care acum sunt nume recunoscute în lumea muzicii românești. „Prin 2005-2006, la Școala Populară de Artă m-am întâlnit, la clasa mea, cu Dora Gaitanovici, cu ­Adina Răducan, apoi,  ceva mai târziu, a venit și Bianca Purcărea. Toate au un nume astăzi în muzică. Ele constituie modele pentru elevii de acum, de care nu sunt foarte îndepărtate ca vârstă. Contează foarte mult, pentru copil, la orice vârstă, chiar major fiind, dacă simte sprijin din partea profesorului. Atât timp cât profesorul are capacitatea de a relaționa corespunzător cu elevul făcându-l să se ambi­ționeze singur, să-și doreas­că, nu neapărat să câștige, cât să participe pe orice scenă în situație de concurs, se formează acea punte de legătură care aduce rezultate. Eu le cer elevilor mei răbdare, pentru că rezultatele nu se văd de pe o zi pe alta, și apoi multă muncă, atenție, disciplină, pentru că muzica e ceva ce seamănă un pic cu matematica în ­anumite privințe și nu în ultimul rând, fiind o artă, interpretul, în momentul în care urcă pe scenă, trebuie să fie capabil să transmită. Nadia a început cu gimnastica și educația vocală este o gimnastică ce trebuie făcută treptat, câte un pic, câte un pic. Un antrenament al corzilor vocale și al respirației nu se face într-un timp scurt. Acum suntem în faza în care muncim și dezvoltăm capacitățile vocale muzicale. Ea cred că mai are idei de texte de piese și cu siguranță vom continua astfel de proiecte, precum cel care i-a adus acest premiu”, mai spune profesorul de canto.

Un concurs de nota 10

Nadia Maria Drăgan face parte și din „familia” corului „Andante Star”, coordonat de profesorul  de muzică Cristinel Muscăloiu. Astfel, ea a obținut în concursul de la Slobozia încă două premii importante, acordate de juriu corului „Andante Star”, după ce a fost notat de două ori în unanimitate cu 10 pe linie. Este un cor format din Nadia Maria Drăgan, Diana Gogu, Katrinel Maroș, Ines Nica, Carina Baboiu, David Mocanu, Delia Brăgău, Diana Șerbanică, Alina Radu, Bianca Năstase, Alexandra Stanică, Alex Moraru, Maria Preda, Andreea Nica, Bianca Ciobotă, Bianca Zotolea, Teodora David și Roberta Ungureanu, elevi ai școlilor nr. 1 și nr. 11 din munici­piul Buzău, unde activează ca profesor de muzică Cristinel Muscăloiu.

„Am format o familie. S-au legat prietenii și între copii, indiferent de vârstă, pentru că în grup sunt copii de la clasele a V-a la clasele a VII-a. Eu am reușit să încheg o prietenie între copii și coagulez în jurul corului o prietenie între părinții lor, ca să facem lucruri frumoase împreună. Am avut în acest sens sprijinul conducerilor celor două școli și am ajuns astfel la performanță. Aceas­tă competiție este prima la care participă corul buzoian după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie și s-a soldat cu un succes care aduce bucurie copiilor și le sporește încrederea în forțele proprii. Am obținut două premii cu grupul vocal; am câștigat trofeul grupei la grup vocal și trofeul secțiunii. Am mai primit încă un premiu mai mare de la organizatori, pentru că au fost foarte mulțumiți și încântați cei din juriu – Nico, Luminița Anghel și Ciro de Luca – de evoluția lor și mi-au adresat numai cuvinte de laudă. Mi-au spus că au văzut un lucru foarte frumos, un lucru deosebit, și au apreciat bucuria cu care copiii noștri au evoluat pe scenă; de asemenea, mi-au spus că le-a plăcut și ce s-a auzit”, spune pro­fesorul de muzică Cristinel Muscă­loiu.

Competiția muzicală la care au participat peste 200 de concurenți a fost apreciată de competitori și pentru faptul că notele acordate de juriu au fost la vedere, adică  fiecare evoluție era notată imediat. De asemenea, competiția a mai fost apreciată și pentru că a fost un bun motiv de socializare. „A fost o competiție după pandemie, cu o încărcătură emoțională deosebită, mai ales că elevii nu mai erau atât de fami­liarizați cu scena, aproape că nu mai știau să pășească pe scenă. Le-a trebuit ceva timp să se reacomodeze cu scena și este important că am făcut acest prim pas cu rezultate foarte bune. Copiii noștri s-au bucurat de o mare simpatie și din partea publicului. Au avut ocazia să vadă, la rândul lor, cum au evoluat și alți copii din țară. Corul cuprinde copii talentați, care vor să relaționeze nu numai ei între ei, ci și cu alți copii din alte zone ale țării. Noi mergem la concursuri naționale care repre­zintă și un schimb de experiență între copii, care socializează și rămân cu lucruri frumoase atât din punct de vedere al personalității, cât  și din punct de vedere artistic”, mai  spune Muscăloiu.

Pe lângă pregătirea corului „Andante Star”, profesorul Muscăloiu mai are în paralel și copii care fac doar pregătire canto și  care au avut  rezultate foarte frumoase la această competiție. Astfel, la sec­țiunea pop internațional, categoria 11-12 ani, Diana Gogu a obținut locul II, iar la secțiunea pop românesc, categoria 11-12 ani, David Mocanu a obținut locul III.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker