Actualitate

Poți ajunge în arest dacă furi mașina mamei chiar dacă ai 43 de ani

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au reținut, miercuri, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Buzău, pentru infracțiuni la regimul rutier.

Șoferul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN2-E85, în localitatea Gura Câlnăului, iar în momentul în care polițiștii au efectuat semnalul de oprire, acesta a continuat drumul. Polițiștii au pornit în urmărirea conducătorului auto, oprindu-l în trafic pe raza localității Mărăcineni.

Ulterior, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat va­loarea de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, din veri­ficările în bazele specifice a reieșit că bărbatul a condus mașina având permisul de conducere anulat, iar autoturismul ar fi fost sustras. Mașina aparține, de fapt, mamei bărbatului, iar acesta a plecat la plimbare cu ea fără ca aceasta să observe.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile pu­blice fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință. În urma probatoriului administrat și în baza ordonanței, a fost dispusă reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker